Liderul Sindicatului Porțile de Fier avertizează: În baraj s-au produs fisuri ce pun în pericol unitatea
Președintele Sindicatului Porțile de Fier, Cristinel Popescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că din cauza unor lucrări care nu s-au făcut de-a lungul timpului la Barajul Porțile de Fier I au apărut fisuri și rupturi la stavilele barajului deversor, iar izolația electrică, pusă în funcțiune în anii ”70, poate duce la un scurtcircuit urmat de incendiu.
„Instalația de acționare și automatizare (hidraulică și electrică) a barajului deversor de la Porțile de Fier I, având în vedere că este pusă în funcțiune din anii ”70, are o serie de probleme grave de funcționare. Precizăm că instalația este expusă unor factori climatici extremi (umiditate, ger, condens, căldură excesivă). Din lipsa fondurilor de investiții reparația capitală și modernizarea barajului nu a fost realizată, cu toate că este imperios necesară, nerealizarea acesteia putând avea consecințe foarte grave pentru populația din aval de hidrocentrală, pentru mediul înconjurător și pentru buna funcționare a hidrocentralei însăși. În galeriile barajului deversor există fisuri care au acționat în timp și infiltrații foarte mari, au apărut fisuri și rupturi la stavilele barajului deversor și există pericol de a nu putea închide/deschide stavilele barajului deversor”, a susținut Cristinel Popescu.
Totodată, acesta a mai spus că și salariații Hidroelectrica sunt în pericol.
„Din cauza lipsei eclipsei de prindere la instalațiile de ridicat (macarale) există posibilitatea de răsturnare a macaralei, cu pagube materiale foarte mari, cât mai ales pericol de accidentare a persoanelor aflate în zonă, atât lucrători ai centralei, cât și persoane aflate pe podul care face legătura între România și Serbia. Izolația electrică îmbătrânită poate să ducă la scurtcircuit și incendiu. Există infiltrații de apă de ploaie în secțiile de 0,4kv și 6 kv, potențial pericol cu urmări chiar de deconectare a CHE Porțile de Fier I de la sistemul energetic național”, a mai spus liderul Sindicatului Porțile de Fier.
Tot în conferința de presă de luni, liderul sindical a mai susținut că „centurile de împământare a instalațiilor și a centralei nu sunt verificate de cel puțin trei ani, motiv pentru care există pericol de electrocutare și deces al salariaților.”
Cristinel Popescu a mai arătat că și barajul de la Sucursala Porțile de Fier II funcționează „cu tot felul de improvizații”, existând și acolo infiltrații care duc la înregistrarea de pierderi pentru companie.
Cristinel Popescu acuză conducerea Hidroelectrica, susținând că aceasta se face vinovată de toate aceste probleme întrucât a limitat contractele cu Hidroserv, companie care asigură mentenanța Hidroelectrica.
Conducerea Hidroelectrica Porțile de Fier nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.