Liiceanu: E cam puțin să oferi lumii un brand de țară cu o frunză, când îl ai pe Mircea Cărtărescu

Gabriel Liiceanu, fondatorul grupului Humanitas, a declarat sâmbătă că brandul de țară este o frunză verde, „cam puțin” având în vedere că în mijlocul nostru se află Mircea Cărtărescu, pe care „nu suntem în stare” să-l propunem lumii ca brand și ignorăm o creație care survine rareori în istorie.

Editura Humanitas a sărbătorit 20 de ani de la prima ediție a cărții „Nostalgia” de Mircea Cărtărescu, sâmbătă seară, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

În acest context, Gabriel Liiceanu a spus că are uneori senzația stând de vorbă cu Mircea Cărtărescu că are de-a face „cu un om obișnuit”. „De fapt el este un om obișnuit. Este un om obișnuit în măsura în care trupul lui și mintea lui par să aibă datele pe care le are fiecare dintre noi. Numai că deosebirea ușor dramatică și pe care aș vrea să o conștientizăm când vorbim de Mircea Cărtărescu este că face parte dintre puținii oameni care e locuit de ceva care e diferit de el. Asta se numește cu un cuvânt pe care nu știu cum să-l ocolesc (…) geniu”, a spus Gabriel Liiceanu.

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

El a precizat că recitind „Arhitectul”, povestea cu care se termină volumul „Nostalgia”, a avut o senzație „extrem de neplăcută”: „Că orice aș face nu aș putea să ajung în ograda unei asemenea performanțe (…) Senzația de perfecțiune totală, de reușită care nu e la îndemâna oamenilor în mod obișnuit, de reușită care survine rareori în istorie, am avut-o din plin”.

„Dacă aș putea să fi scris ‘Arhitectul’, aș fi fericit că n-am trecut degeaba pe aici. Cum o fi să scrii o carte întreagă la nivelul ăsta? Și pe urmă încă trei volume de anvergura ‘Orbitorului’? Și să mai ai și ‘Levantul’ în spate. Să mai ai și alte volume de poezii, să mai ai și ‘Travestiul’ și să mai ai și un proiect de roman de 800 de pagini. Bănuiesc că e o minune că viața cuiva poate să arate așa”, a spus Gabriel Liiceanu.

Ulterior, Liiceanu s-a „apropiat” de felul în care este „perceput” Cărtărescu în spațiul public în prezent. „Când s-a pus problema unui brand al României, doamna Elena Udrea, cred, care a trebuit să-l producă, a ales o frunză verde. De care pe urmă domnul Lucian Boia și-a bătut joc intens, când a constatat care este brandul de țară al României – o frunză verde. Cam puțin oferi lumii arătând o frunză verde. Dar după ce citești o carte ca asta, pe care o sărbătorim acuma („Nostalgia”, n.r.), te întrebi în ce hal suntem dacă având așa ceva în mijlocul nostru nu suntem în stare să-l propunem ca brand lumii. Nu cred că sunt multe popoare care ar fi făcut eroarea asta, să-și bată joc de un om de această anvergură, să ignore o asemenea creație, să n-o pună în lumină și să-i lase pe străini să-l descopere, dar nu cu forța cu care l-ar fi descoperit, dacă țara lui o făcea în mod sistematic. Eu cred că voi apuca momentul – Mircea Cărtărescu sigur îl va apuca – când voi vedea mult râvnitul premiu Nobel luat de el„, a mai spus Gabriel Liiceanu.

El a mai spus că într-o emisiune s-a sugerat că apariția cărților lui Mircea Cărtărescu „cu subvenții de la Institutul Cultural Român ar fi diminuat pensiile pensionarilor”. „Dacă ar depinde de mine, cred că aș reuși să dau o altă cotă României, în Europa cel puțin, având posibilitatea să investesc în Mircea Cărtărescu toți banii care s-ar putea investi pentru ca valoarea lui să devină un bun comun pentru UE (…) Și n-am mai fi percepuți atunci ca spărgători de bănci și autori de rețele de prostituție, ci ca oameni din mijlocul cărora s-a ridicat autorul ‘Nostalgiei’„, a mai spus Liiceanu.

Acesta a amintit, însă, și ceea ce el numește „Legea Cărtărescu”: „Drama noastră este că (…) un autor de mâna întâi dintr-o țară, dintr-o cultură, dintr-o percepție de mâna a treia, este egal cu un autor de mâna a treia dintr-o țară cu o emblemă de civilizație de mâna întâi”.

Liiceanu le-a cerut totodată celor câteva zeci de persoane prezente la aniversarea volumului „Nostalgia” să scuze „impudoarea laudei”: „Dar nu e vorba de laudă, ci de o încercare destul de dificil de făcut de a explica ce este uluitor când te întâlnești cu perfecțiunea în forma asta. Și uluitor este că ai de-a face cu unul dintre oamenii care îți dau patternurile, modelele, pe care tu începi să simți. Pentru mine, definiția unui mare creator este exact aceea că el ajunge la o limită a existenței pe care noi ceilalți nu putem să o atingem, vizitează niște tărâmuri la care noi nu avem acces”.

La rândul său, Mircea Cărtărescu a spus că l-au lăsat „fără grai” cuvintele lui Gabriel Liiceanu. „Nu știu cum ați fi reacționat fiecare dintre dumneavoastră la aceste cuvinte evident enorme. De ce sunt foarte relaxat? Pentru că știu că ele nu mi se adresează mie. Am să vă arăt cui se adresează”, le-a spus Mircea Cărtărescu celor prezenți la librăria Humanitas, arătându-le o fotografie făcută cu 30 de ani.

„Ele se adresează acestui individ, care este o rudă a mea apropiată, care avea vreo 50 de kilograme, acum 30 de ani, și care stătea într-un apartament fără niciun unghi drept. Le-am măsurat pe toate cu echerul, în tot apartamentul meu din Colentina nu era niciun unghi drept”, a spus Cărtărescu. El a precizat că în urmă cu peste 20 de ani a primit o scrisoare de la Gabriel Liiceanu, care tocmai înființase editura Humanitas.

„Este singura dată în viața mea când un editor mi-a cerut o carte. Nu s-a mai întâmplat absolut niciodată. De aceea, vă puteți imagina că în acea situație, în care eu eram un biet om, care nu știa nimic pe lume altceva decât să-și mâzgălească textele lui, care mergea la cenacluri, care publicase două sau trei volumașe de versuri, plus această ediție mutilată din ‘Nostalgia’ (primul volum a fost publicat în 1989, într-o formă cenzurată, n.r.), vă puteți imagina că a fost ca și când aș fi văzut un OZN. Era ceva care nu era din această lume (…) Am rămas cu gura căscată și această gură căscată mi-a rămas până astăzi. Au fost după părerea mea sau în mod sigur marele meu noroc. Eu mai beneficiasem de un astfel de noroc irlandez sau porcesc, norocul e întotdeauna de felul acesta, când mă întâlnisem cu câțiva ani mai devreme cu Nicolae Manolescu. Și el a fost un noroc pentru mine, a fost omul care m-a descoperit. Dar toată viața mea din ultimii 20 de ani se leagă de Gabriel Liiceanu”, a spus Mircea Cărtărescu.

Cărtărescu a mai spus că i-a fost „teribil de greu” de multe ori și a vorbit și despre cei care „au tot săptat la temelia meschinului său piedestal”.

„De multe ori mi-a fost teribil de greu, ca și tuturor celorlalți care suntem în situația asta, însă faptul că am rezistat și că mergem mai departe în acest mediu care de multe ori seamănă cu acidul sulfuric concentrat este o dovadă de tărie (…) Le mulțumesc și celor care ani și ani de zile au tot săpat la temelia meschinului meu piedestal și care totuși n-au reușit să facă, cel puțin deocamdată, statuia să se prăbușească, să se rupă în bucăți”, a mai spus Cărtărescu.