Liiceanu este revoltat: Ioan Aurel Pop, care a acoperit plagiatul lui Ponta, a ajuns în comisia lui Iohannis
”Avem așadar parte de cele mai inimaginabile lucruri din lume. Mereu și mereu altele. Nici nu prididim să ne mirăm îndeajuns de unele, că altele vin și le iau locul. Sunt atât de multe, că unele trec aproape neobservate. Ca de-o pildă acesta. Administrația Prezidențială și-a propus să facă ‘un proiect de țară’ care să arate ‘unde vrem să își găsească România locul în UE’. (Vezi Doamne, pe fundalul celor amintite, e greu de aflat ce-i lipsește și ce-i trebuie României.) Și, în vederea realizării proiectului, s-a alcătuit o comisie (cum altfel?) alcătuită din cei presupuși a fi calificați pentru această sarcină măreață. În centrul proiectului, după cum a anunțat recent Președintele țării, se află ‘România educată’: «România educată e calea spre viitorul României. Fără o generație educată nu se poate construi viitorul», a spus el”, a scris Liiceanu pe platforma contributos.ro.
El se oprește asupra lui Ioan Aurel Pop, ”oficial profesor, rector și academicianîî, reamintind că acesta a fost membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. Mai mult decât atâta, scriitorul subliniază că ”a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a șters urmele”.
”Culmea ironiei este că, în 2016, după ce a fost ales (la propunerea Academiei!) președinte al CNATDCU, cauționatorul furtului de titlu doctoral a declarat: «Alegerea mea în funcția de președinte al CNATDCU reprezintă o continuare a asumării unor responsabilități în spațiul public. Întreaga mea activitate profesională, fie că am predat istorie unor minți tinere, fie că am condus cea mai mare universitate din Romania, s-a bazat pe asumarea deplină a rolului pe care l-am avut. Am încercat să mă pun, cu onoare și demnitate, în slujba oamenilor». Într-adevăr, în 2012, Ioan Aurel Pop «și-a asumat deplin rolul pe care l-a avut». «Cu onoare și demnitate», acoperind furtul lui Victor Ponta, «s-a pus în slujba oamenilor». Pesemne că tot grație «onoarei și demnității» sale, el a fost ales acum de către Președintele țării să facă parte din Proiectul al cărui nucleu dur e «România educată», «calea spre viitor a României»”, conchide Liiceanu.
Comisia prezidențială pentru proiectul de țară a fost constituită, din acest for urmând să facă parte personalități, câte doi reprezentanți din partea fiecărui partid parlamentar, un reprezentant al Guvernului, activitatea comisiei urmând să fie coordonată de doi consilierii prezidențiali.
Lucian Croitoru și Valentin Lazea din BNR, sociologul Dan Dungaciu, Vasile Pușcaș, Cristian Pârvulescu, fostul consilier prezidențial Iulian Chifu și Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai sunt printre personalitățile care fac parte din comisia prezidențială pentru proiectul de țară.