Lista celor 11 condamnați penal care rămân cu cele mai înalte distincții din România. „Președintele nu poate fi obligat să retragă o decorație”

Publicat: 20/06/2013, 14:09
Actualizat: 29/04/2015, 20:42

Ionel Manțog, Irina Jianu, Emilian Cutean, Cristian Anghel, Adrian Năstase și Eugen Bădălan au ceva în comun: au fost decorați de Administrația Prezidențială, dar au fost și condamnați definitiv de judecători. Deși legislația permite președintelui Traian Băsescu să retragă decretele acestora, cel puțin 11 politicieni condamnați definitiv au rămas cu decorațiile intacte. În cazul lui Adrian Năstase, biroul de presă al Administrației Prezidențiale a precizat că retragerea sau neretragerea decorațiilor nu reprezintă o informație de interes public. Un consilier prezidențial a declarat pentru gândul că situația condamnaților penal care încă au decorații „este monitorizată”, dar că numai președintele decide cui și dacă retrage vreo decorație.

Potrivit legislației în vigoare, președintele țării este cel care emite decretele prin care oameni politici sau personalități publice sunt decorați. În cadrul Administrației Prezindețiale funcționează și Cancelaria Ordinelor, un departament care se ocupă de aceste decorații. În perioada 2000-2004, fostul președinte Ion Iliescu a decorat mii de persoane. Dintre acestea, unele au intrat în pușcărie, dar au rămas cu decorațiile primite. „Până în 2004 nu exista sistemul de decorații, era presiunea mare, era cererea mare”, a precizat Gheorghe Anghelescu, directorului Cancelariei Ordinelor și consilier prezidențial.

Legislația spun că în momentul în care o persoană decorată a fost condamnată Administrația Prezidențială poate retrage decorația. Legea 29/2000 prevede următoarele: Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în urmâtoarele situații: „a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de libertate; b) pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzutela lit. a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului”

Având în vedere aceste prevederi, președintele Traian Băsescu putea retragă ordinelele și decorațiile primite cei 11 condamnați, așa cum a făcut-o deja în alte cazuri. Legea nu prevede însă că ordinul este retras automat după o condamnare. De asemenea, legea nu prevede niciun termen în care președintele trebuie să decidă. Retragerea ordinului se face prin intermediul unui decret prezidențial.

Gheorghe Anghelescu, directorului Cancelariei Ordinelor și consilier prezidențial a explicat că, la nivelul direcției sale, aceste situații sunt supravegheate. „La nivelul nostru încercăm de fiecare dată să urmărim dacă există persoane care au fost decorate și care primesc pedepse cu privare de libertate. Încercăm să urmărim dacă sunt astfel de cazuri”

Gheorghe Angelescu a mai explicat și că retragerea decorațiilor reprezintă un act de voință al președintelui. Astfel, numai președintele poate dispune retragerea decorațiilor. „Trebuie să țineți însă cont că decorarea unei persoane este un act de voință a șefului staului. Cum nimeni nu poate să-l oblige să dea o decorației, nimeni nu poate să nu o dea și la fel de bine nu poate să-l oblige să retragă o decorație”, a mai declarat Gheorghe Anghelescu.

Lista celor 11 condamnați penal decorați de Administrația Prezidențială

Irina Jianu a fost decorată cu Ordinul pentru merit in grad de cavaler în 2004. Irina Jianu a fost condamnată definitiv în 2012 alături de Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calității. Jianu a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare. Irina Jianu a fost acuzată de procurori de abuz în serviciu, spălare de bani, fals în inscrisuri și fals intelectual.

Pe 30 noiembrie 2002, președintele Ion Iliescu i-a conferit lui Adrian Năstase Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Fostul președinte l-a decorat pe Năstase pentru „pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării și dezvoltării României, pentru competența și abnegația dovedite în actul guvernării”.

În urmă cu un an de zile, Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității. Sentința completului de cinci judecători ai Curții Supreme este una definitivă. Potrivit legislației, în momentul în care o persoană care a primit o decorație de la președintele României este condamnată definitiv, această distincție este retrasă.

Ion Dumitru fostul director al Romsilva a fost decorat în anul 2000 cu ordinul Steaua României in grad de cavaler. În urmă cu o săptămână, Ion Dumitru a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare. Dumitru a fost trimis în judecată în dosarul Romsilva pentru abuz în serviciu. Ion Dumitru și coinculpații din doar au fost condamnați pentru achiziții ilegale supraevaluate și nejutificate.

Eugen Bădălan a fost decorat în 2000 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de mare cruce. Bădălan a fost condamnat definitiv în 2012 la 4 ani de închisoare cu supendare într-un dosar de corupție. Bădălan a fost acuzat de abuz în serviciu privind înstrăinarea unor bunuri ale Armatei.

Ionel Manțog a fost decorat în anul 2000 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. În 9 iulie 2012, Ionel Manțog și fostul director general al Societății Naționale a Lignitului Oltenia, Ion Vulpe, au fost condamnați de instanța supremă la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul „Strămutaților de lux”, decizia fiind definitivă. Fostul lider al PDL Gorj Ionel Manțog a fost încarcerat în 2012.

Manțog și Vulpe au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în 2006. Cei doi au fost acuzați că ar fi beneficiat de informații clasificate din interiorul societății pe care o conduceau pentru a achiziționa din timp terenuri în zonele ce urmau a fi expropriate de compania minieră, în schimbul acestora urmând să le fie reconstruite vile la marginea municipiului Târgu Jiu, în cartierul Primăverii.

Emilian Cutean a fost decorat în anul 2000 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. Fostul deputat PSD Emilian Cutean a fost condamnat definitiv, de către Curtea de Apel București, la cinci ani de detenție pentru fraudarea Guvernului cu peste 200 de mii de lei, într-o perioadă în care a condus Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR).

Dumitru Cioflină a fost decorat în 2000 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de mare cruce. Dumitru Cioflină a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de ternuri în care a fost condamnat și Gigi Becali.

Mihail Popescu a fost decorat în anul 2000 cu ordinul Steaua României în grad de mare cruce. Mihail Popescu fost general a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul fostului deputat Eugen Bădălan.

Oțelean Neculae fost șef al Serviciului Logistic in cadrul MApN în perioada 2001-2004 a fost decorat în anul 2000 cu ordinul Steaua României în grad de Cavaler. Oțelean a fost și el condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul fostului general Bădălan.

Cristian Anghel, fost primar al municipiului Baia Mare, a fost decorat cu Ordinul pentru merit în grad de cavaler în anul 2004. În 2010 Anghel a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Primarul orașului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, la sfârșitul lunii septembrie 2007, fiind acuzat de abuz în serviciu, în legătură cu supraevaluarea unui imobil din localitate.Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada 2004-iulie 2006, în calitate de primar, Cristian Anghel, ar fi determinat, cu încălcarea legii, achiziționarea de către Primăria Baia Mare, la un preț supraevaluat, a unui imobil situat în aceeași localitate, având ca destinație locuințele sociale, prejudiciind bugetul municipiului Baia Mare cu suma de 394.500 de euro.

Vasile Eugen Calcan, fost șef al Serviciului Logistic al SMFT din cadrul MApN în perioada 2000-2001, a primit Ordinul pentru merit in grad de cavaler în anul 2000. Vasile Eugen Calcan a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare în același dosar în care a fost condamnat Eugen Bădălan.

Lui Vadim și Voicu le-au fost retrase decorațiile

În cazul lui Cătălin Voicu, președintele Băsescu s-a arătat mai puțin indulgent și a retras decorația acestuia la două săptămâni de la condamnarea definitivă. Pe 22 aprilie, Cătălin Voicu a fost condamnat la cinci ani de închisoare de Curtea Supremă, decizia fiind definitivă. Pe 9 mai, președintele a semnat decretul prin care i-a retras Ordinul «Virtutea Militară» – în grad de Cavaler. În comunicatul de presă, Administrația Prezidențială a precizat că ordinul a fost retras tocmai pentru că Voicu a fost condamnat definitiv pentru corupție.

În mai 2007, președintele i-a retras lui Corneliu Vadim Tudor Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler. În decretul publicat nu se menționează clar articolul din legea 29/2000 în baza căruia decretul a fost retras. Vadim a fost decorat în 2004 de Ion Iliescu. Retragerea decorației a fost decisă în 2007 de Consiliul de Onoare al Ordinului Steaua Romaniei, condus de Doinea Cornea. Motivul retragerii a fost acela că Vadim nu și-a prezentat scuzele pentru scandalul făcut în plenul Parlamentului la ședința în care a fost citit raportul Tismăneanu prin care a fost condamnat comunismul. Vadim a atacat decizia în instanță și a câștigat procesul. Fostul lider PRM susține că are și încă în prezent decorația primită de la Iliescu.

După 1989, a mai fost înregistrat un caz similar. Fostul președinte Emil Constantinescu a retras distincția acordată tot de el unui fost torționar. Mai exact, Vasile Ciolpan, fostul director al Penitenciarului de la Sighetul Marmației, înschisoare unde a decedat mare parte din elita politică interbelică, a fost decorat cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial – 1941-1945”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”