LISTA lui Hüsch. Interviu Gândul cu negociatorul secret care a scos peste 200.000 de sași din România: „Puneam banii pe masă și îi număram. Am negociat cu Ceaușescu”

Heinz Günther Hüsch este acum, la 85 de ani, un pensionar activ, dar timp de 21 de ani a jucat un rol esențial în ceea ce istoric a fost numită „Operațiunea Recuperarea”. De profesie, este avocat dar a avut și o consistentă activitate politică în Bundestag. Este membru al CDU (Uniunea Creștin – Democrată) din Germania. Potrivit propriilor sale relatări a fost prieten și colaborator al fostului cancelar Helmut Kohl. De altfel în fostul cancelar, dr. Hüsch a găsit un aliat puternic după ce a fost mandat să poarte negocierile cu securiștii români mandatați de Ceaușescu să obțină profituri cât mai mari din vânzarea vizelor pentru etnicii sași din România.

Inițial l-am cunoscut din reportajele făcute de televiziunile austriece despre răscumpărarea sașilor, din relatările Securității dar și din experiențele colegilor jurnaliști. Securiștii îl priveau ca pe un negociator extrem de precis, dar și ca pe un personaj cu acces direct la cancelarul Helmut Kohl. Până la descretizarea arhivelor din România, dr. Hüsch era cunoscut doar ca politician și doar un cerc restrâns de persoane știa de activitatea sa ca negociator secret în cadrul Operațiunii Recuperarea.

Recent serviciile secrete din România au desecretizat arhiva operativă Dunărea care cuprinde detalii despre operațiunile cu valută ale Securității aducând la suprafață noi detalii despre comerțul cu vize de Germania dar și alte afaceri bănoase derulate de securiști. Astfel că Operațiunea Recuperarea a revenit în mediul public.

După o vizită făcută anul trecut la Sibiu, dr. Hüsch a revenit în România pentru o dezbatere organizată de Fundația Konrad Adenauer. Redăm mai jos interviul acordat de fostul negociator ziarului Gândul.

Gândul: Cum ați descrie dumneavoastră acestă operațiune și negocierile secrete pe care le-ați purtat?

Heinz Günther Hüsch: Din perspectiva mea a fost o mare operațiune umanitară și umană. Obiectivul nostru era să aducem din România în Germania persoane din motive umanitare cum ar fi reîntregirea familiei sau persoane care se aflau într-o situație politică dificilă, sau într-o situație economică dificilă.

Din documentarea mea și din ce am discutat cu istoricii din România nu rezultă clar cifra exactă a celor care au emigrat în Germania pentru care statul german, prin dumneavoastră, a plătit sume consistente către statul român. O estimare spune că e vorba de 250.000 de persoane, o altă estimare spune că ar fi vorba de 400.000 de perosane. Care este cifra corectă sau estimarea corectă?

În baza înțelegerilor încheiate de mine au emigrat 226.000 de persoane.

Cum ajungea un etnic german din România în Germania? Care era procedura, cine întocmea listele cu cei care urmau să plece?

Procedeul era următorul: în primul rând emigrarea era voluntară, noi nu am cerut nimănui să emigreze din România. Emigrarea era o acțiune voluntară. Doritorul se adresa autorităților române, ulterior acestei solicitări existau două seturi de documente cunoscute drept: micile dosare și marile dosare. După obținerea acestor dosare se ajungea la obținerea pașaportului, respectiva persoană își pierdea cetățenia română, era obligată să-și înstrăineze bunurile, iar cele păstrate să se încadreze în limita a 30 de kilograme. Ulterior părăsea teritoriul țării.

În ’88 ați avut o întâlnire directă cu Ceaușescu. Cum a perceput Ceaușescu această operațiune și care a fost atmosfera întâlnirii?

Scopul întâlnirii a fost pregătirea vizitei de stat a cacelarului Helmut Kohl în România. Helmut Kohl dorea ca înainte de vizita în România, partea română să îndeplinească trei condiții, cea mai importantă fiind sporirea numărului de etnici germani care să poată să emigreze în Germania. Mărirea contingentului să fie înscrisă într-un document secret, o înțelegere secretă. Ceaușescu nu a a acceptat acest lucru.

Înțelegem din arhivele descretizate că plățile făcute de statul german erau uneori realizate cu bani gheață. Ați participat vreodată la vreun episod de acest gen?

Plata se făcea în străinătate și se făcea în devize liber convertibile. Eu mergeam la bancă ridicam sumele în bancnote de 1000 de mărci, banii erau înseriați luați în evidență pe liste. Apoi banii erau întroduși în plicuri sigilate. La rândul meu eu aveam sigiliul meu de avocat pe care îl aplicam pe plicuri. Apoi le înmânam reprezentanților Securității. La început încă mai puneam banii pe masă și îi număram. Într-o altă fază ei numărau banii în fața mea. După ce au căpătat încredere că sunt sumele corecte au renunțat și ei la numărătoare.

V-ați întâlnit cu cancelarul Helmut Kohl de 20 de ori pe tema răscumpărării sașilor din Transilvania. Cât de mare era interesul fostului cancelar și de ce era atât de implicat?

Helmut Kohl era istoric și avea și o perspectivă istorică asupra acestei probleme. Avea desigur și perspectiva politicianului, dar și o perspectivă asupra problemei umanitare. Pe lângă asta, știa și că zona avea un potențial de incertitudine.

Știa că există o minoritate maghiară în România, care nu era foarte liniștită. Dorea să evite apariția unei asemenea probleme. În ’87-’88 problema se punea dintr-un alt punct de vedere. Cancelarul mi-a spus că vrea să evite situația în care se ajunge la o dezbatere în societatea germană fa'[ de disponibilitatea de a plăti aceste sume pentru ca etnicii germani din România să se întoarcă. Nu dorea să dea ocazia unei asemenea dezbateri și dorea să rezolve problema repede.

La mai interesat și o altă chestiune, pentru că era plin Război Rece, cancelarul și-a dat seama că se întâmplă ceva în Europa de Est. El știa foarte bine că există doi oameni care fac parte din nucleul dur comunist, Erich Honecker și Ceaușescu.

De Honecker era interesat natural pentru că în RDG trăiau nemți. El știa așa, că dacă reușeste să-l convingă pe Ceaușescu să cedeze în chestiunile umanitare, cedarea lui Ceaușescu ar fi fost un argument pentru a-l convinge pe Honecker să cedeze la rândul lui. De acea mi-a spus să încerc să încerc să-l conving pe Ceaușescu să cedeze în această chestiune umanitară.

În arhiva desecretizată. securiștii făceau un fel de analiză politică și spuneau că Helmut Kohl insista cu creșterea numărului de emigrări ca să utilizeze acest lucru ca temă de propagandă electorală

Nu este adevărat că Helmut Kohl ar fi fost interesat de minoritatea germană din rațiuni electorale. Chiar și dacă veneau 200.000 de sași, numărul de persoane cu drept de vot era relativ mic, ar fi ajuns poate să voteze 50.000, asta la câteva zeci de milioane nu conta.

Ce l-a interesat și tema pe care a supus-o dezbaterilor electorale a fost chestiunea umanitară. Lasând la o parte conexiunea cu etnicii germani, tema umanitară era în sine importantă.

Știm din rapoartele securiștilor că erați un negociator dur. Mereu le prezentați nemulțumiri. Cât de des primeați semnale că etnicii neți din România erau nevoiți să dea și șpagă ca să primească vizele pentru care oricum statul german plătea?

Începând cu ’73-’74 a apărut aproape la fiecare rundă de negocieri. Cu negociatorul Andronic (Stelian Andronic însărcinat de securiști să negocieze cu dr. Hüsch n.red.)  se discuta despre persoane care au fost arestate sub acuzații de corupție. Partea română dorea mereu să discutăm despre persoane, despre numele lor. Noi nu am vrut niciodată să discutăm de cazuri individuale.

S-au vehiculat o serie de cifre în spațiul public referitor la suma plătită de Germania în cadrul acestor înțelegeri. Una din sume este de 2 miliarde de mărci. Este mare această sumă, este mică, este nerealistă?

Nu pot să vă dau un răspuns.

Tot din arhive știm că Securitatea forța o vizită a cancelarului Kohl înainte de o vizită a sa în Moscova. Știți de ce au instistat atât de mult?

Cancelarul Kohl îi promisese deja lui Ceaușescu, la vizita sa la Bonn, că va veni în România. Acceptase invitația. Numai că Ceaușescu începuse să devină din ce în ce mai izolat. Nu mai mergea în România nici un politician de rang înalt al Occidentului, ca atare Ceaușescu era foarte interesat de un fel de recunoaștere.

El a insista și prin negociatori, și în discuția cu mine. Au ajuns la un moment dat să spună vrem ca Helmut Kohl să vină pe 14 septembrie. Am spus atunci conducătorului de negociere din partea română că nu am ajuns încă în situația în care să-i fac programul cancelarului.

Apropo de legătura cu vizita la Moscova, nu pot să vă spun decât ce cred că s-a întâmplat, având în vedere că poziția economică consolidată a Germaniei avea o ifluență sporită în Europa. Este posibil ca Ceaușescu să îi transmită anumite mesaje către Moscova.

V-a marcat vreun caz al vreunui etnic ajuns în Germania. Și dacă ați întâlni vreunul dintre cei peste 200.000 de sași care au plecat pe semnătura dvs.?

Nu am avut nici un contact cu cei care veneau din România. Trebuie să știți că până în urmă cu doi ani aceste lucruri erau secretizate. Persoana mea a devenit cunoscută acum doi. Am avut contacte cu ei abia în ultimii ani. Am venit la București de 60-70 de ori, dar nu am luat legătura cu nimeni.