Prima pagină » Știri » „LISTA NEAGRĂ”. Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţă a Aviaţie a întocmit o listă cu cele mai periculoase aeroporturi în contextul pandemiei

„LISTA NEAGRĂ”. Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţă a Aviaţie a întocmit o listă cu cele mai periculoase aeroporturi în contextul pandemiei

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a întocmit o „listă neagră” a aeroporturilor, care cuprinde ţările cu risc ridicat de transmitere a coronavirusului. Potrivit instituţiei, lista va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei, un organism oficial al Uniunii Europene, a publicat „lista neagră” a aeroporturilor situate în 34 de ţări cu transmitere ridicată a coronavirusului.

Lista, care va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism, a fost creată pe baza datelor ştiinţifice ale OMS, ECDC şi alte instituţii din domeniul sănătăţii.

În ceea ce priveşte ţările europene, EASA include următoarele state pe „lista neagră”: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.

Țări pericolase din afara UE

Raportul EASA privind zborurile are o secţiune separată pentru ţările din afara UE. „Lista neagră” pentru ţările terţe include: Brazilia, Republica Dominicană, Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Japonia, India, Indonezia, Iran, Ecuador, Canada, Qatar, Columbia, Kuweit, Belarus, Mexic, Bangladesh, Ucraina, Pakistan, Peru, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Turcia şi Chile.

19 ţări „verzi“ care vor trimite turişti în Grecia

În cazul Greciei se estimează că circa 20 de ţări vor primi permisiunea de a trimite turişti, pe cale aeriană sau rutieră.

Potrivit  informaţiilor transmise de postul de televiziune SKAI, primele ţări care pot trimite vizitatori în Grecia sunt: Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Norvegia, Danemarca, Austria, Bulgaria, Serbia, România, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia, Croaţia, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia.

Citește și