LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC. Istoria neagră a Canalului Dunăre – Marea Neagră: „Mureau pe câmp, mureau la vagoane. Erau aruncați în gropi comune”

Florian Cormoș, torționarul acuzat acum de crime oribile nu este singurul comandant care a activat în cadrul lagărelor de muncă forțată de la Canalul Dunărea – Marea Neagră. Liviu Borcea, Augustin Albon, Ștefan Georgescu sau Marin Constantinescu sunt doar câteva din numele comandanților în mandatul cărora sute de deținuți poltici au murit în urma torturilor. La Canal, despre care deținuții politici care au supraviețuit spun că a fost o adevărată uzină de exterminare, au muncit peste 100.000 de români. Numărul morților nu este nici acum stabilit definitiv: certificatele de deces consultate în ultima perioadă arată că acolo au murit peste 800 de deținuți. O anchetă a Securității din anii `60 spune însă că peste 1000 de decese nu au fost înregistrate în nici un fel de documente. 

Canalul Dunăre-Marea Neagră împlinește în acest an pe 26 mai, 30 de ani de la inaugurare. Au trecut însă 65 de ani de când au început lucrările. Statisticile istorice arată că pe șantierul canalului au muncit în total peste 100.000 de oameni. În perioada 1949 – 1955,  „Canalul” a fost construit cu deținuți dintre care mulți închiși sau „internați administrativ” politici. Internarea administrativă în epoca comunistă era o formă de reținere care însă dura șase luni sau chiar mai mult. Adică deținuții politici erau închiși fără să apară în fața vreunui magistrat și în urma unei anchete sumare. 

În documentele comuniștilor pe toată lungimea canalului care se întindea de la Cernavodă până la Capul Midia existau colonii de muncă, în realitate ele  fiind lagăre de muncă unde mulți deținuți politici și-au pierdut viața. În noiembrie 1952, deținuții reprezentau 82,5% din forța de muncă de la Canal, adică, 20.768 de persoane.

SURSE Șefii Parlamentului, aleși luni dimineață. Daniel Suciu, PSD, la Camera Deputaților și Ilie Bolojan, PNL, la Senat

17:12

ACTUALITATE Victor Ponta: „Am stat la masă cu o persoană care avea o avere mai MARE decât PIB-ul României”

17:00

Câți deținuți au murit

Potrivit IICCMER, în urma cercetării registrelor de stare civilă, un fost deținut politc a extras un număr de 844 de certificate de deces ale deținuților de la Canal: 23 în 1950; 35 în 1951; 305 în 1952; 481 în 1953. O anchetă a Securității din 1967 cu privire la decedații de la Canal arată că pentru 1.034 de decese nu s-au întocmit niciun fel de acte și nu au fost trecute în registrul de stare civilă. Conform aceluiași raport, în ianuarie 1953 muriseră 133 de deținuți. Numai în cazul lui Florian Cormoș ancheta comuniștilor a contabilizat peste 140 de morți, iar arhivele cercetate de IICCMER arată că au fost inregistrate oficial 115 decese.

Potrivit documentelor și testimonialelor, istoricii au identificat următoarele lagăre de muncă forțată:

• Columbia (Cernavodă – unde a activat și torționarul Florian Cormoș) aici numărul deținuților a fluctuat între 1200 și 8000 de indivizi;
• Saligny 2000-  8000 de deținuți la un momendat fiind colonie exclusivă de femei;
• Kilometrul 5 – aproximativ 2000 de deținuți;
• Kilometrul 31 – 1500 de deținuți;
• Poarta Albă – 10.000 – 12.000 de deținuți,
• Galeș- 3000 deținuți;
• Noua Culme – 2000 – 7500 deținuți;
• Tașalu cu un efectiv de 1500 deținuți,
• Peninsula (Valea Neagră) 6000-8500 deținuți;
• Capul Midia 500- 2500 deținuți (Sursa: Dicționarul Penitenciarelor din România Comunistă).
• Pe lângă acestea mai erau două lagăre speciale: Eforie (300 de deținuți) și Constanța (Stadion, 400 de deținuți) și lagăre auxiliare: Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi sau Năvodari.

CITEȘTE AICI O STINEZĂ A DATELOR LEGATE CANAL

Despre condițiile dintr-un lagăr de muncă de la „Canal” vorbește istoricul Șerban Papacostea, membru corespondent al Academiei Române. La 85 de ani își amintește perfect perioada de detenție de la „Canal”. A fost arestat în mai 1950 pentru că frecventa Institutul Francez și împrumuta diverse cărți de acolo. Nu a fost judecat și a primit o internare administrativă. Avea 22 de ani și abia terminase Facultatea de Istorie. „Când mă întorceam într-o zi de la Institutul Francez, am fost luat pur și simplu de pe stradă și dus la arestul Securității. Nu am fost arestat pentru că am comis ceva, ci pentru că așa venise ordinul”, povestește profesorul Papacostea. A urmat ancheta timp de o lună, apoi încă o lună la Jilava unde nu a fost scos din celulă în toată perioada. De aici a fost transferat în lagărul de muncă de la Capul Midia în aprilie unde a stat timp de două luni.

Lagărul era un perimetru încercuit în interiorul căruia erau instalate 12 barăci în care încăpeau cam 50-60 de deținuți. Protecția era asigurată de santinele înarmate care aveau ordin care orice deținut care încearcă să evadeze să fie împușcat. „Încercarea de evadare se pedepsea prin tiruri  de armă de la acele turele. Adică erau împușcați pe loc”, spune istoricul.

Munca la Canal era istovitoare, norma era de 4 metri cubi de pământ per deținut. Cifra nu pare impresionantă, însă în fapt era imposibil de realizat. „Când am intrat în lagăr am fost primiți de comandant care ne-a spus direct: >”, rememorează profesorul Papacostea. Pământul trebuia spart cu târnacopul, încărcat cu roaba și ridicat pe movila care creștea. Totul se făcea manual, fără utilaje. Deși avea grave probleme cu coloana tânărul Șerban Papacostea a fost obligat să facă muncile istovitoare de la canal. „După prima zi am avut nu bătături în palme, ci răni deschise”, își amintește Șerban Papacostea.

O zi de muncă începea în zori. „Se dădea semnalul de dimineață, se făcea din nou prezența și apoi plecam spre șantier. Marșul spre Canal îl făceam cântând. Cred că sunt singurul care îl mai știe: >”, povestește istoricul Papacostea.

Cu o oarecare sfială spune că el nu a fost bătut de comandantul lagărului, însă colegii săi primeau bătăi. Spune că își amintește de cazul unui deținut care a fost bătut cu o lopată.

Despre torționarii aduși din nou în spațiul public profesorul Papacostea spune că trebuie să fie pedepsiți. Istoricul explică faptul că foștii comandanți nu își pot argumenta nevinovăția spunând că au primit ordine să comită ororile din acea perioadă. „Să știți că au fost și oameni care nu au acceptat. Spre exemplu pentru că eu eram grav bolnav cu coloana un ofițer de acolo m-a scos de la muncă”, spune Papacostea.

„Într-o zi au venit cu o basculantă cu morți. I-au descărcat și apoi au aruncat pământ peste ei”

În decembrie am ajuns în cimitirul localității Galeș. Aici l-am întâlni pe Beșir Zeni. L-am întrebat despre perioada când în apropierea localității funcționa lagărul de muncă forțată. Ne-a relatat că își amintește că aproape în fiecare zi în cimitir erau aduși deținuți morți. Nu întodeauna morții erau însă îngropați în gropi individuale. „Într-o zi au venit cu o basculantă cu morți. I-au descărcat și apoi au aruncat pământ peste ei. Alteori veneau cu căruțele și îi băgau în cimitir. Nu aveai voie să povestești ceva despre asta. Îi auzeam pe deținuți cum se plângeau, cum erau bătuți. Mureau de foame”, a povestit bătrânul.

„Am văzut și morți. Erau aduși în cimitirul vechi. Erau aruncați în gropi comune”

La Poarta Albă, preotul din localitate ne-a pus în legătură cu un alt bătrân care asistat la modul în care erau tratați deținuții. „Eu lucram uneori cu ei. Mâncau bătaie în fiecare zi. Venea gardianul și îi bătea cu nuiau pentru cai. Erau vai de capul lor săracii deținuți. Am văzut și morți. Erau aduși în cimitirul vechi. Erau aruncați în gropi comune”, povestește bătrânul. Preotul din localitate a povestit că în mod constant au fost găsite oseminte ale deținuților de la „Canal”. Din păcate peste locurile unde au fost depozitați deținuții politici au fost invadate de mormintele localnicilor decedați. Povestește că într-o zi se întorcea acasă și văzut o cărută plină cu cadavrele deținuților. „Erau 15 într-o căruță puși unul peste altul. Erau într-o singură cutie și așa i-au băgat în pământ. Mureau săracii pe câmp, mureau acolo la vagoane unde descărcau”, a povestit bătrânul.

Personalități care au fost încarcerate la Canal

La Capul Midia a fost închis timp de doi ani, între 1950 și 1952, Corneliu Coposu care a povestit după `90 despre condițiile oribile în care a fost închis. Cicerone Ionițoiu, militant anti-comunist, membru PNȚ din anul 1943 și lider al tineretului țărănist din Oltenia, pe care a fost delegat să îl organizeze în iunie 1945, a trecut și el prin lagărul de la Capul Midia. La fel și preotul Matei Boilă, membru P.N.Ț. din 1945 și activist al Mișcării studenților anticomuniști.  A fost arestat în 1947 timp de câteva săptămâni, după care a trăit ascuns vreme de doi ani. La 14 decembrie 1952 a fost arestat din nou și trimis la Capul Midia, pentru o condamnare de un an și trei luni.

PUTEȚI VEDEA AICI INTERVIUL VIDEO CU TORȚIONARUL CORMOȘ

Istoricul de origine română Gustav Gündisch, cunoscut drept istoricul sașilor a fost și el închis la Capul Midia. Criticul literar Ovidiu Papadima a fost și el încarcerat la Poarta Albă, un alt lagăr de muncă de pe traseul „Canalului”. Tot la Canal a fost închis și Mircea Ionescu Quintus, membru marcat al PNL, despre care urlterior s-a aflat că a colaborat cu Securitatea. Gheorghe Cristescu (Plăpumaru) pe care și profesorul Papcostea l-a întâlnit la Capul Midia a fost internat administrativ la Canal. Gheorghe Cristescu a fost primul președinte al Partidului Comunist din România.

Doctorul Ion Iovin considerat întemeietorul oncologiei și radioterapiei românești a fost închis și la Poarta Albă și Capul Midia. Romulus Dianu, publicist a fost încarcerat la Poarta Albă. Valentin Gabrielescu  A fost arestat în anul 1949 și condamnat la 10 ani corecție, conform art. 167 Cod Penal, pentru trecere frauduloasă a frontierei a fost încarcerat tot la Poarta Albă, după `89 a fost purtător de cuvânt al PNȚCD și deputat din partea acestui partid. Greceanu Teodor (1917 – 1995),  ofițer de aviație, a fost unul dintre cei mai de succes piloți de vânătoare ai României în cel de-al Doilea Război Mondial încarcerat la Peninsula și Poarta Albă.  (SURSA: IICCMER – puteți găsi aici o listă completă cu personalitățile care au trecut pe la Canal) 

„Borcea se plimba printre cadavre cu o țăpușă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsuflețite ca să fie sigur„

Capul Midia: torționarul Borcea și victima sa Corneliu Coposu. La Capul Midia unde a activat și Florian Cormoș, unul dintre cei mai cunoscuți torționara fost Liviu Borcea. El a fost comandant al Coloniei de Muncă UM 0837 (Capul Midia), în perioada 1 februarie 1951- 17 iunie 1953. Un studiu al CNSAS arată că în perioada în care lagărul de muncă a fost condus de către Liviu Borcea rata mortalită’ii a fost de 17%. Memorialistica reține că torționarul Borcea avea obiceiul să bată deținuții și să îi supună la tratamente inumane.

Seniorul Corneliu Coposu a dezvăluit, după 1989, ororile comise de către torționarul Borcea. „Ca să fie sigur că printre deținuții morți nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o țăpușă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsuflețite. Pe un deținut cu coloana vertebrală ruptă l-a bătut ca să-l facă să se târască… cam 70 de oameni au paralizat datorită supraefortului pe care îl reclamau torționarii ce stăteau cu biciul la spatele nostru, obligându-ne să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam”, a povestit Corneliu Coposu într-un interviu pentru TVR realizat în anii 90. Corneliu Coposu a fost închis la Capul Midia în perioada 1950 și 1952.

Printre cei care au simțit direct ororile de la Canal se numără și profesorul Șerban Papacostea, membru corespondent al Academiei Române. Își amintește perfect ce s-a întâmplat acolo.

Alți torționari de la Capul Midia: Nicolae Iancu, locțiitor politic la UM nr. 1 Capul Midia (1952); Gheorghe Popescu Vasile comandant la Colonia de Muncă Capul Midia/formaþiunea 0837 (10 sept.-20 oct. 1953). Alexandrescu Gheorghe, comandant al coloniei Capul Midia (15 iun.-oct. 1953). Dumitru Scripa– locțiitor politic la UM nr. 1 Capul Midia (mai 1950-5 apr. 1952 (sursa: Dicționarul ofițerilor și angajaților civili ai Direcției Generale a Penitenciarelor)

Colonia de muncă de la Poarta Albă a fost cel mai mare lagăr de muncă forțată de pe tot traseul șantierului Canalului Dunăre – Marea Neagră. Aici erau depuși între 10.000 și 12 000 de deținuți (sursă: Dicționarul Penitenciarelor Comuniste din România Comunistă). La fel ca la celelalte lagăre de muncă aici erau închiși atât deținuți politici cât și deținuți de drept comun. Potrivit unor statistici oficiale în 1952 la Poarta Albă erau închiși în total 8750 de pușcăriași, dintre aceștia 5721 fiind deținuți politici. Condițiile descrise de cei care au trecut pe acolo sunt: înfometarea, bătăi, boli netratate, muncă până la epuizare. În 1953 Ministerul de Interne s-a autosesizat pentru că la Poarta Albă rata mortalității era extrem de mare. Remus Radian unul dintre deținuții politici a povestit în Lexiconul Negru scris de Doina Jelea că în fiecare zi mureau 20 de deținuți.

La lagărul de la Poarta Albă a activat și torționarul Ion Ficior, cel de-al doilea torționar acuzat de genocid, pentru crimele comise la Periprava. Un alt comandant amintit în lucrările de specialitate este Eugen Cornățeanu. „Era deosebit de brutal cu dețiunuții dar arăta înțelegere față de subordonați”, se arată în Dicționarul Penitenciarelor din România Comunistă.

La Poarta Albă a fost întemnițat și Emil Dondea fost primar al orașului Târgu-Mureș între cele două răsboaie mondiale. Avocatul Emil Dondea a fost președintele PNL-Mureș. A fost deputat de Mureș în Parlamentul României, unde în 1928 susține celebrul discurs „Nemulțumirile Ardealului și chestiunea minoritară”. În 1952 a fost arestat și, timp de un an, a fost deținut politic fără condamnare în lagărul de muncă forțată de la Poarta Albă. Eliberat în 1953, i s-a impus domiciliu forțat la Tazlău. Ion Jovin, membru de onoare al PNȚCD, medicul personal al lui Iuliu Maniu, a fost și el încarcerat la Poarta Albă și Capul Midia.

Printre cei care au murit la colonia de la Poarta Albă se numără, David Nicolaea învățător, membru PNȚ, a fost arestat pe 20.VI.1950 pentru activitate anticomunista.

La colonia Peninsula (Valea Negră) a activat torționarul Marin Constantinescu. În literatura memorialistică acesta este amintit pentru că prefera să-și bată deținuții cu bâta. „În ziua de 17-18 iulie 1953, când lagărul trebuia evacuat complet, transporturile de deținuți urmând să plece spre nordul țării, pentru a pregăti litoralul în vederea celebrului. Festival al tineretului, Marin Constantinescu a supravegheat personal operațiunea. Atunci a fost vãzut intrând în infirmeria unde erau bolnavii netransportabili de la Peninsula, cu o bâtă în mână, iar câteva momente mai târziu bolnavi în cârje săreau pe ferestrele barăcii”, a povestit fostul deținut politic Remus Radina, în cartea Testamentul din morgă.

La Colonia de Muncă Peninsula a fost comandant în perioada mai-noiembrie 1951 Gheorghe Ștefan Georgescu. Este considerat unul dintre cei mai duri torționari ai Canalului. Cezar Zugravu,  fost deținut politic a relatat în cartea Mãrturii ale suferinței că în perioada în care Peninsula a fost condusă de Georgescu mai mulți deținuți politici au fost asasinați: „În timpul „domniei” lui Georgescu au fost asasinați Ion Dumitrache, maistru mecanic care a evadat și a fost prins, și doctorul Ion Simionescu, unul din cei mai străluciți chirurgi ai țării. În legătură cu uciderea lui Dumitrache, Georgescu a fost acela care i-a dat undă verde lui Chirion să-l împuște în ceafă pe evadat, într-un beci din lagăr, iar în privința doctorului Simionescu, tot Georgescu a fost acela care l-a dat pe mâna lui Bogdănescu și Ienăchescu, studenții „reabilitați” și „reeducați” de la Pitești, ca să-l tortureze și să-i rupă coastele”

Augustin Albon a fost un alt torționar cunoscut al Canalului. În 1949 a fost numit responsabil cu paza tuturor coloniilor de muncă. A fost reținut în memorialistică pentru că maltrata deținuții legându-i de un stâlp.

Documentarele realizate de IICCMER, dar și de foștii deținuți după `89 arată că la Canal au activat zeci de comandanți. Un documentar exaustiv al torționarilor din România poat fi citit aici sau aici

Canalul în cifre

Canalul Dunăre – Marea Neagră leagă porturile Cernavodă, de pe Dunăre, și Constanța Sud, de la Marea Neagră, scurtând cu circa 400 de kilometri ruta mărfurilor de la Marea Neagră spre centrul Europei și cu aproximativ 4.000 de kilometri ruta pe care o fac mărfurile din Australia și Orientul Îndepărtat destinate Europei Centrale.

Construcția canalului a început în 1949, mulți dintre muncitori fiind deținuți politici din închisorile comuniste. Lucrările au fost sistate în 1955 și au fost reluate apoi în 1975, fiind finalizate în 1984, când Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost inaugurat, în data de 26 mai, de către Nicolae Ceaușescu.

Foto: Harta Canalului Dunăre – Marea Neagră, sursă: ACADEMIA CIVICA

Canalul a fost proiectat pentru a funcționa la o capacitate de 80 de milioane de tone anual. Construcția sa a necesitat excavarea a aproximativ 300 de milioane de metri cubi de sol și rocă, mai mult cu 25 de milioane decât la Canalul Suez și cu 140 de milioane mai mult decât la Canalul Panama. (Sursa: Arhiva Mediafax.ro)