LISTA TORȚIONARILOR. Mărturii din „lagărul de exterminare”: „Sunt medic primar”. „Da?!”, a zis Ficior. „Păi, ce pizda mă-tii ești? Ori primar, ori medic?”. Și poc, jos cu el!”

Peste 40 de deținuți politici, supraviețuitori ai închisorii de la Periprava din Delta Dunării, un adevărat „lagăr de exterminare”, așa cum chiar ei îl numes, își amintesc perfect de condițiile de detenție și în special de torturile aplicate personal de către comandantul Ion Ficior. Gândul a vorbit cu patru dintre aceștia: Ioan Tranculov, Caius Muțiu, Iosif Corpas și Octavian Bjoza. Din mărturiile acestora reiese același lucru: la Periprava mureau câte doi-trei deținuți pe sătămână, iar cadavrele erau aruncate în adevărate gropi comune. Caius Muțiu, deținut politic din Timișoara, spune că într-o singură iarnă au decedat peste 200 de deținuți. Din declarațiile celor patru am identificat și patru metode tortură aplicată de Ficior: bătea cu pumnii și bocancii în funcție de figura deținutului, bătea cu bastonul în funcție de profesia deținutului, bătea deținuții pentru că mâncau porumb și bătea dacă cei închiși nu-și îndeplineau norma.

Ioan Tranculov – deținut politic – frontierist – condamnat la cinci ani.

„L-a altoit, cât a putut el, cu o bucată de scândură, până a căzut omul jos”

Ioan Tranculov povestește pe larg despre brutalitatea tratamentelor aplicate de comandantul Ficior deținuților. El spune că Ficior avea un criteriu special în baza căruia aplica bătăile: deținuții erau loviți de el, personal, în funcție de profesie.

Morții erau îngropați în gropi comune. Ioan Tranculov declară în acest sens că a văzut cu ochii săi cum doi deținuți, colegii săi de baracă, au fost împușcați de gardieni în timp ce încercau să fugă din lagărul de la Periprava.

Ioan Tranculov a fost închis în 1959, fiind condamnat la cinci ani de închisoare, pentru că a vrut să fugă din România. Ultimii doi ani de închisoare i-a petrecut la Periprava. Întâlnirea cu comandantul Ficior a fost brutală încă din prima zi: „Era comandant, dar nu era colonel pe atunci. A doua zi a venit, ne-a încolonat și ne-a întrebat pe fiecare ce suntem. Ce meserie, ce aia, ce aia… Și atunci a început cu înjurăturile și cu bătaia… În funcție de ocupație. Unul a zis: „Sunt medic primar”. „Da?!” i-a zis ăsta, Ficior. „Păi, ce pizda mă-tii ești? Ori primar, ori medic?”. Și poc, jos cu el! Pe urmă altul. Chiar el îi lovea! Apoi, altul a zis: „Sunt rabin!”. „Rabin?!” și iar: poc peste față, cu dosul palmei”.

Fostul deținut spune că l-a văzut pe Ficior cum îi lovea pe deținuți fără milă. După 50 de ani își amintește limpede cum Ficior l-a bătut pe un deținut până când acesta a rămas inert pe pământ. „Dacă nu-i convenea ceva, te lovea fără milă. Dacă cineva i-a spus, o dată, ceva, l-a altoit, cât a putut el, cu o bucată de scândură, până a căzut omul jos. I-a mai dat două și l-a lăsat”, susține Tranculov.

Tanculov mai spune că bătaia era la ordinea zilei, în special pentru cei care munceau la îndiguiri: „Cei care mergeau la stuf îndiguiau parcelele, ca să scoată apa. Trebuia să cari pământ, cu roaba, mergând pe scândură, pe dig. Când te întorceai, cu roaba goală, veneai pe lângă scândură. Erai obligat să-ți faci norma – nu știu câți metri cubi de pământ. Ei, și atunci, vedeai bătaie. Nu bătea Ficior, el dirija. Iar caraliii stăteau cu bâtele pregătite. Veneai cu roaba pe scândură și îți luai bătaia”.

Groapa comună de la Periprava și cei doi deținuți împușcați

Fostul „frontierist”, cum se numeau cei care încercaseră să fugă din țară, își amintește că în fiecare săptămâna mureau căte doi deținuți. Cadavrele erau îngropate direct în pământ, fără cosciug, fără cruce și, desigur, fără preot. „De unde sicrie? Te aruncau în pământ, direct. Sicriul era folosit doar ca să transporte cadavrul. La groapă vărsau mortul acolo și luau sicriul înapoi. Au mai povestit și alții cum erau îngropați fără cruce, fără nimic. Satul Periprava era destul de aproape de colonie – asta am văzut abia când m-am eliberat. Iar groapa asta, comună, era la un kilometru de colonie, în partea cealaltă față de sat”, rememorează Ioan Tranculov.

Cu propriii ochi a asistat la uciderea a doi deținuți. Aceștia au încercat să fugă din lagăr. După un kilometru au fost ajunși din urmă de gardienii care i-au împușcat pe loc. „Eram de față când au fost împușcați doi oameni din baraca noastră. Unul a sărit gardul – fiecare baracă era încercuită cu gard; l-au prins după un kilometru și l-au împușcat. Celălalt, tot așa”, susține fostul deținut politic.

CITEȘTE AICI INTERVIUL INTEGRAL

Peste 200 de morți într-o singură iarnă

Caius Muțiu – deținut politic condamnat la opt ani de închisoare. A fost închis la Periprava timp de 4 ani, din ’59 până în ”63. Spune că la colonia Grind, condusă inițial de torționarul Ficior, cadavrele erau aruncate în gropi comune. Fostul deținut politic își amintește că, într-o singură iarnă, au decedat peste 200 de persoane. Deținuții politici erau obligați să asiste la autopsia celor decedați. Oamenii mureau din cauza infometării sistematice, iar bolnavii nici nu mai primeau de mâncare.

Caius Muțiu a fost condamnat la opt ani de închisoare de autoritățile comuniste pentru „intense activități contra clasei muncitoare”. Fost lider al mișcării studențești anticomuniste din Timișoara, din anul 1956, Muțiu a trecut prin mai multe temnițe comuniste, ajungând, în cele din urmă, în lagărul de la Periprava, în Delta Dunării, condus de torționarul Ion Ficior.

Tânărul student organizase o adunare și o manifestație la care au luat parte 1.000 dintre colegii săi, pentru a-și spune dolențele și a-și cere drepturile. „A fost o adunare împotriva comuniștilor. Sigur, cu toții știam că vor urma arestări, dar am cerut, fără teamă, plecarea rușilor din țară. Nu s-a strigat >, dar era la fel de grav. Am întocmit un memoriu în care mai ceream libertatea presei și respectarea drepturilor omului”, povestește Muțiu. Locul în care avea loc adunarea studenților a fost înconjurat de tancuri, participanții arestați și bătuți, cu bestialitate, în timpul anchetelor.

Tânărul a fost închis, inițial, la Gherla, de unde, în 1959, a fost mutat la Periprava, după un ocol în Bălțile Brăilei. La Periprava a stat patru ani, în mare parte la subsecția Grind. A ajuns în lagăr grav bolnav. „Aveam o formă de dizenterie. Am scăpat, totuși, mâncând doar pâine prăjită, fără să mi se dea vreun medicament”, spune Muțiu. Când a ajuns la Grind, torționarul Ficior era comandantul subsecției; nu ajunsese, încă, stăpânul absolut al lagărului de la Periprava.

L-a văzut încă din prima zi. „Ne-a luat în primire și a început cu amenințări. Ne-a spus să ne băgăm mințile în cap că există un regulament pe care dacă îl încălcăm vom avea de suferit”, povestește Caius Muțiu. Ficior avea să aibă asupra sa și asupra celorlalte câteva sute de deținuți, drept de viață și de moarte timp de doi ani, cât a condus direct subsecția Grind.

„Mai scoteau un organ, îl aruncau într-o găleată. Dacă pica ceva pe jos, noi trebuia să culegem”

Caius Muțiu își amintește de iarna cumplită din ’59-”60, când jumătate din deținuții politici de la Grind au decedat. Spune că erau în jur de 550-570. „La Grind, în iarna aceea, erau barăci mari în care stăteam cu sutele. În baraca noastră eram 570. Am ieșit din iarnă doar jumătate dintre noi; ceilalți au murit, din cauza frigului și al mâncării sub orice critică. Cu toții eram înformetați dincolo de orice limită”, spune Muțiu. Majoritatea din colonia Grind erau distrofici din cauza inaniției. După distrofie, urma cașexia (pierdere în greutate ireversibilă nutrițional – vezi definiția medicală).   „Unii dintre noi ajunseseră să cântărească 30 de kilograme”, spune fostul deținut politic.

Unul dintre deținuți, care era și doctor, i-a cerut comandantului Ficior să le dea deținuților grav bolnavi proteine. Comandantul Ficor a refuzat, spune Muțiu. „În martie ”60, după ce au văzut că mor foarte mulți, au adus un medic legist să le facă autopsie. La autopsia baritonului Gherman, din Timișoara, am asistat și eu. Era numai piele și os. Eram obligați să îi ajutam la autopsie. Când mai scoteau un organ, îl aruncau într-o găleată. Dacă pica ceva pe jos, noi trebuia să culegem”, spune Caius Muțiu.

La Grind, în iarna aceea, se murea pe capete. Muțiu își amintește că toți deținuții care dormeau în paturile vecine au murit. „Au murit în cameră cu mine. Îmi aduc aminte de Minci, care făcuse și el dizenterie. Ar fi trebuit să țină un regim strict. Dar când ne dădeau varză, nu se putea abține; nu putea mânca doar pâine prăjită. Intraserăm acolo într-un regim de exterminare”, rememorează Muțiu.

Cadavrele aruncate, câte trei, într-o groapă comună

După ce au constatat că mulți dintre deținuți muriseră de foame, din lipsa proteinelor, comandantul Ficior a dispus, în primăvara lui ”60, ca în rația zilnică să fie introdusă carnea de cal. „După ce au văzut atâția morți, conducerea a dat ordin să primim carne de cal. Pe mine asta m-a salvat. Cred că am mâncat un cal întreg cât am stat acolo”, spune Caius Muțiu.

Cea mai cutremurătoare amintire a fostului deținut politic este, însă, cea referitoare la modul în care morții erau îngropați. Caius Muțiu, la fel ca alți supraviețuitori de la Periprava, vorbește despre existența unor adevărate gropi comune. „Făceau o groapă și te aruncau în ea. Fără coșciug, fără cruce, fără preot. Dacă erau 2,3,4, îi aruncau în același loc. Dacă era numai unul, atunci numai pe ăla îl arunca acolo”, a explicat Muțiu. Fostul deținut își amintește că gropile pentru morții coloniei Grind erau distincte față de cele în care erau aruncate cadavrele morților de la sediul central Periprava.

Muțiu mai spune că a auzit de la unii dintre colegii săi de detenția că Ficior obișnuia să alinieze deținuții, culcați pe burtă, și să treacă cu caii peste ei. „Un prieten de-al meu mi-a povestit că făcea asta. Alții spun că, de fapt, obișnuia să sară cu caii peste deținuți. Eu nu l-am văzut, dar asta mi-au povestit cei cu care am fost închiși”, povestește Muțiu.

După 50 de ani de la suferințele prin care a trecut, Muțiu consideră că a venit momentul ca torționarii să fie condamnați. „Nu sunt vindicativ, dar cei care au făcut rău trebuie să plătească. Sunt mulți cei care au omorât oameni. E timpul ca ei să fie condamnați”, încheie Muțiu.

„Eram legați la ochi, ca să nu știm cine ne lovește”

Iosif Corpas – deținut politic-frontierist, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare. Iosif Corpas, cel de-al treilea martor intervievat de gândul, povestește cum Ficior conducea la Periprava tibunale ad-hoc, în care deținuții erau judecați pentru că se hrăneau cu porumb crud. Fostul deținut spune că a fost bătut, personal, de Ficior după ce a fost prins că mânca porumb crud. Corpas relatează pe larg despre tratamentele inumane aplicate de torționar, care manifesta o plăcere sadică să-i lovească pe deținuți.

A stat cinci luni la Periprava, în 1959. În cele cinci luni a trăit, din plin, condițiile inumane la care erau supuși deținuții. A fost bătut crunt după ce a fost prins mâncând porumb. „Mâncam porumbul crud pentru că ne era o foame cumplită”. Odată prinși, oamenii erau judecați de comandantul Ficior, transformat în judecător-șef ad-hoc. „Eram legați la ochi, ca să nu știm cine ne lovește. Un alt deținut, pe care îl cunoșteam, mi-a relatat că însuși Ficior îi lovea pe cei pedepsiți”. Alteori, torționarul Ficior nu se mai ferea de ochii deținuților. „L-am văzut bătând, sigur. Chiar în prima zi, când ne-a vorbit nouă; unul n-a stat destul de drept și Ficior i-a tras un dos de palmă”, spune Iosif Corpas.

Dar comandantul nu era singurul care îi maltrata pe deținuți. „Un gardian, David, m-a lovit cu arma, cu bocancii, apoi cu bolovani de piatră;  a asmuțit un câine lup asupra mea, pentru că am spus că nu mai pot căra saci…”, își amintește Corpas.

CITEȘTE AICI INTERVIUL INTEGRAL

„Aveau bâte prelucrate la strung. Ne luau la rând, peste cap, peste picioare”

Octavian Bjoza – deținut politic condamnat la 8 ani de închisoare. Octavian Bjoza l-a văzut personal pe torționarul Ficior lovind deținuții. Spune că la Periprava mureau câte doi-trei deținuți pe săptămâna. Cadavrele erau îngropate noaptea, la o depărtare de doi-trei kilometri de lagăr, în stufăriș. 

A fost închis de autoritățile comuniste în 1958, fiind acuzat că făcea parte din „Garda Tineretului Român”. Spune că organizația nu avea nimic în comun cu legionarii: „Erau un grup de prieteni care nu mai suportau regimul comunist. Inițial, organizația a fost un cerc literar. Impulsionat de revoluția anticomunistă din Ungaria, din ”56, am cinstituit împreună cu colegii mei Garda Tineretului Român”. A fost depistat de Securitate în urma unui schimb de scrisori cu un coleg de gardă din Iași. L-a anchetat chiar temutul torționar Gheorghe Crăciun și a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru că „a făcut parte dintr-o organizație teroristă care dorea răstunarea regimului prin mijloace violente”. A trecut prin toate închisorile comuniste.

A ajuns la Penitenciarul Periprava, condus de Ion Ficior, în anul 1960. Își aduce aminte că la subcolonia „Bac” a mâncat șerpi de apă. „Iarna, când găseam în stare de amorțire șerpi de apă, îi mâncam cruzi de foame ce ne era. Am și acuma pielea unuia dintre ei”, povestește Octavian Bjoza. Fostul deținut confirmă că la Periprava mureau, în medie, două-trei persoane pe săptămână. Rudele victimelor nu primeau înștiințare că aceștia au murit. Familia era notificată abia la expirarea sentinței. „În patru ani au murit zece persoane din cei de lângă mine. Va spun „lângă mine”, în sensul că mureau cei din paturile de lângă mine. Mureau de foame și de boli”, precizează Bjoza.

Metoda preferată de tortură de la Periprava era bătaia cu bâte de lemn. Deținuții care nu își făceau norma de stuf tăiat erau nominalizați pe o listă după care erau bătuți de gardieni. „Unii aveau bâte prelucrate la strung, erau un fel de cozi de lopeți și la capăt îngroșate ca o sticlă de bere. Ne luau la rând, peste cap, peste picioare. Dacă se grăbeau seara, uneori mai scăpam și nebătuți. S-a întâmplat, dar foarte rar”, povestește Bjoza.

„Dacă te vedea trist, spunea: „Ce nu-ți convine? Crucea și Dumnezeii tăi. Dacă aveai fața luminată, așișderea”

Își amintește perfect de comandantul Ficior. Spune că a fost cea mai lombroziană figură pe care a întâlnit-o: „Adică, o brută”. Fostul deținut spune că Ficior bătea deținuții în funcție de ce expresie facială aveau. „Dacă te vedea trist, spunea: „Ce nu-ți convine? Crucea și Dumnezeii tăi. Dacă aveai fața luminată, așișderea. Te scotea în față și te bătea cu pumnii, cu bocancii. L-am văzut cu ochii mei. Avea o figură de bestie. Vișinescu și Ficior erau cunoscuți pentru brutalitatea lor”, spune Bjoza.

Fostul deținut confirmă că morții de la Periprava erau îngropați noaptea, în lanuri de stuf, fără preot, fără coșciug. „Noaptea, după orele unu, ne-au luat să îngropăm un deținut. Am mers prin întuneric fără vreo direcție anume. La un moment dat, ne-au oprit și am săpat o groapă. Am băgat cadavrul în groapă, fără coșciug și fără cruce. Uneori mai puneau un țăruș și notau cu un creion chimic. Nu se puneau cruci”, povestește Bjoza. Cadavrele erau îngropate la o adancime mai mică de 50 de centimetri. „La 50 de centimetri era apă. Lăsam cadvrele învelite în stuf”, relatează fostul deținut.

Cu propriii săi ochi a văzut cum a fost ucis un coleg deținut. La finalul zilei, la subcolonia Bac, deținuții erau încolonați și porneau în marș forțat spre dormitoarele improvizate pe un bac eșuat. Unul dintre deținuți a adormit. Când s-a trezit, coloana era la câțiva zeci de metri. A fugit spre coloană, dar un soldat a deschis focul. „El, săracu”, fugea să ne ajungă. Soldatul a deschis focul și l-a ciuruit pe loc. Comandantul îi instruia că dețnuții politici nu au altceva în cap decât să îi dezarmeze și le spunea că, dacă se apropie prea mult, trebuie să tragă”.

La 50 de ani de la întâlnirea cu Ficior, spune că este important ca torționarul să fie tras la răspundere, dar mai important este ca el să fie judecat. „Mai important este să fie duși în fața instanței, iar cei tineri să afle ce crime au comis. Odraslele lor acum se cocoață în diverse funcții. Astfel de atrocități oricând sunt posibile”, spune Bjoza.