Lista trucurilor folosite de baronul Bunea Stancu ca să amâne sentința Curții Supreme
Dosarul nr 1: conflict de interese de 7 milioane de lei
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acționar majoritar, potrivit ANI.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu a întocmit și adoptat atât expunerile de motive, cât și hotărârile Consiliului Județen Brăila, și a semnat contractele de asociere între Consiliul Județean Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociația Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, informează Agenția Națională pentru Integritate (ANI).
Traseul dosarului: Bunea Stancu a contestat decizia instanței la Curtea de Apel București. Instanța a respins acțiunea lui Bunea Stancu, iar acum cazul de află în recurs la Curtea Supremă care va emite soluția finală.
Cazul a avut termen marți, 17 iunie. Apărarea lui Bunea Stancu a decis să folosească un truc pentru a amâna sentința. Astfel, la termenul de astăzi a fost depusă o cerere de intervenție în dosar. Asta înseamnă că o persoană care nu era parte în proces a solicitat să fie introdusă în el. Judecătorii au dat o amânarea generoasă în acest caz până pe 4 noiembrie.
Dosarul nr 2: Și-a dat contracte de 638.000 euro
În al doilea dosar, Bunea Stancu a fost acuzat în 2011 că a semnat cinci contracte prin care a acordat 2,7 milioane de lei unei companii la care era acționat majoritar. „Domnul Stancu GHEORGHE BUNEA, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Brăila, a semnat un număr de 5 contracte, în valoare totală de 2.731.038,86 lei (fără TVA) – aproximativ 638.212 Euro (fără TVA), încheiate de către Consiliul Județean Brăila cu S.C. CONCIVIA S.A. (societate în cadrul căreia S.C. BURSAGRIROM S.A. este acționar majoritar, iar domnul Stancu GHEORGHE BUNEA deține calitatea de acționar majoritar în cadrul S.C. BURSAGRIROM S.A.), încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.”, se arată în comunicatul ANI din 2011.
Și acest dosar a avut termen tot marți 17 iunie. Prin apărătorii săi Bunea Stancu a solicitat recuzarea completului de judecată asta în condițiile în care dosarul este la al patrulea termen. Recuzarea înseamnă că Bunea Stancu dorește un alt complet de judecată. Asta i-ar garanta o tergiversare generoasă a dosaraului probabil pănă în 2015. Motivul invocat pentru recuzare a fost acela că din complet făc parte judecătorii care au decis că baronul de Argeș , Constantin Nicolescu este incompatibil.