Urmează cel mai aglomerat week-end de până acum, la malul mării. Peste 10.000 de turiști sunt așteptați să ajungă pe litoral în scurta vacanță de Rusalii.
Cei mai mulți dintre ei aveau rezevarile făcute încă din ianuarie, însă mulți s-au hotărât să plece la mare și după ce Guvernul a anunțat măsurile de relaxare.
Industria hotelieră a făcut presiuni pentru ca activitatea în domeniu să fi deblocată. Aproximativ 120 de unităţi hoteliere de pe litoralul românesc şi-au deschis porţile pentru sezonul de vară 2020, după aproape trei luni în care au avut activităţile închise, iar turiştii au luat cu asalt ofertele de cazare, spune Ionuţ Nedelea, director general al platformei Litoralulromânesc.ro.
„Unităţile de cazare cu capacitate mai mică sunt ocupate în proporţie de 70-80%, iar cele mari, de peste 100 de camere, sunt ocupate în jur de 40-50%. Pentru minivacanţa de Rusalii sunt deschise circa 120 de unităţi hoteliere pe litoral, iar până acum, acestea au fost rezervate în proporţie de 50%. Numărul rezervărilor este în continuă creştere, iar în acest weekend, aşteptăm între 10.000 şi 12.000 de turişti“, a spus pentru ZF Ionuţ Nedelea.
Dacă anul trecut, le lipseau 5000 de angajaţi, acum, deficitul ar putea să fie mult mai mare. Va fi mai mult de lucru odată cu măsurile suplimentare de protecţie.
Claudiu Rusu, admistrator plajă, a declarat pentru Observator: Sunt foarte mulţi oameni care vor să lucreze pe litoral însă nu foarte mulţi dintre ei au experienţă sau calificare.
Mulţi angajatori au apelat la angajaţii din anii trecuţi.
Cătălin Stîrcu, barman: Este al doilea an ca barman. Am trecut şi prin experienţe bune şi prin experienţe proaste. Depinde foarte mult de colectivul cu care sunt la muncă.
De opt ani, Aura şi-a păstrat postul de cameristă la un hotel din Mamaia: „Îţi faci datoria cât mai corect posibil, cât mai perfect şi normal că sunt mulţumiţi„.
Multe dintre club-urile exclusiviste au anunțat pe paginile de socializare deschiderea sezonului estival.
„Să fie permis accesul pe plajă şi persoanelor care nu sunt, practic, în cadrul plajelor amenajate cu şezlonguri. Popular spus, pentru cei care doresc să facă plajă la marginea mării, fără şezlonguri. Aceste persoane vor trebui să respecte aceleași reguli ca și cele care fac plajă pe șezlonguri”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, citat de Mediafax.
De asemenea, șeful Cancelariei premierului a anunțat că ar putea fi eliminată și obligația ca persoanele care se întorc în țară din anumite țări să intre în izolare la domiciliu, dar asta depinde de evoluția situației epidemiologice.
„Se pot institui excepţii pentru persoanele care vor fi obligate să respecte măsura izolării la domiciliu. Se deschide posibilitatea ca, în cazurile în care se pot relaxa aceste condiţii, pentru unele ţări de provenienţă, cetăţenii care se întorc în România să nu mai fie obligaţi la măsura izolării la domiciliu”, a declarat Ionel Dancă.
Două dintre aceste ţări ar putea fi Grecia sau Bulgaria, ţări care au un număr mai scăzut de bolnavi COVID şi care deja au renunţat la anumite restricţii.