LITORALUL pentru toți, din 2 septembrie. Prețurile încep de la 150 de lei
This browser does not support the video element.
Programul „Litoralul pentru toți” începe la 2 septembrie, cu prețuri începând de la 150 lei, iar biletele se pot cumpăra și cu vouchere de vacanță. Peste 50 de hoteluri s-au înscris în program, în timp ce altele, susține FPTR, au refuzat rezervările în septembrie din cauza lipsei de personal.
Programul „Litoralul pentru toți”, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 și 600 de lei pentru o săptămână, va fi relansat de luni, 2 septembrie, fiind disponibile aproximativ 12.000 de locuri.
Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc, programul social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârșitul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie și august.
„Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toți sunt mai mici cu până la 70 la sută față de cele din vârf de sezon”, arată reprezentanții FPTR într-un comunicat de presă.
Lansat în urmă cu 16 ani, „Litoralul pentru toți” este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
„Pentru a veni în sprijinul turiștilor, lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife ale ediției de primăvară 2017, nemodificate în ultimii șase ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60 la sută, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Începând cu această ediție, biletele pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, spun sursele citate.
Reprezentanții FPTR mai spun că, deși turismul din România și, în special, hotelurile de pe litoral, se confruntă anul acesta cu o criză a forței de muncă „fără precedent”, multe unități de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal, mai multe zeci de hoteluri s-au înscris, totuși, în program.
„Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 54 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție un număr de 3.000 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor sau direct de către hotel, tariful fiind același, în funcție de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 12.000 de locuri sunt pregătite pentru turiștii care doresc să beneficieze de vacanțe cu tarife reduse”, se precizează în comunicatul federației.
FPTR reprezintă angajatori a peste 33.000 de salariați, membrii FPTR având o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.
Perioada de desfășurare a programului social „Litoralul pentru toți” în ediția de toamnă este între 2 și 30 septembrie, iar hotelurile disponibile sunt în stațiunile Mamaia, Eforie Nord și Sud, Cap Aurora, Venus, Saturn, Neptun, Olimp și Jupiter.