LIVE | Ziua 256 de război. Zelenski: S-a evitat agravarea crizei alimentare. Este unul dintre cele mai semnificative rezultate internaţionale ale toamnei. Când lumea este unită, teroriştii nu au nicio şansă
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă seară, în discursul adresat naţiunii că atunci când lumea este unită, teroriştii nu au nicio şansă. El i-a acuzat pe iranieni că mint în privinţa dronelor trimise Rusiei. De asemenea, el a spus că se aşteaptă la veşti bune privind ajutorul pentru apărarea antiaeriană.
De asemenea, el i-a acuzat pe iranieni că mint în privința dronelor trimise Rusiei, și că, totodată, se așteaptă la vești bune privind ajutorul pentru apărarea antiaeriană.
Totodată, președintele Volodimir Zelenski spune că în această săptămână a fost posibilă continuarea operațiunii „coridorul cerealelor”, în şapte zile părăsind porturile Odesa, Chornomorsk şi Pivdenny 28 de nave cu peste 800.000 de tone de alimente, cu destinațiile Egipt, Libia, Maroc, Algeria, Oman, Turcia, China şi Etiopia.
În plus, nava care a plecat spre Etiopia cu 30.000 de tone de grâu este parte a Programului Alimentar al ONU, spune el.
„A fost un exemplu că lumea poate garanta stabilitatea iniţiativei în ciuda ameninţărilor prezentate de Rusia. Lumea nu a cedat şantajului Rusiei, actorii cheie au acţionat ferm şi, drept urmare, s-a evitat agravarea crizei alimentare. Este unul dintre cele mai semnificative rezultate internaţionale ale toamnei. Când lumea este unită, teroriştii nu au nicio şansă”, a afirmat liderul de la Kiev în mesajul către națiune susținut sâmbătă seară.
UPDATE 15.50 – Barajul hidrocentralei de la Nova Kahovka, din Herson, regiune controlată de forţele ruse, a fost avariat în urma unor bombardamente puternice. Potrivit presei moscovite, atacul a fost lansat de trupele ucrainene.
Din informațiile transmise de agenția TASS și preluate de AFP şi Reuters, forțele armate ale Kievului au tras asupra barajului cu lansatoare de rachete Himars, de producție americană. Citește mai mult AICI.
UPDATE ora 09:13 – SUA cer în privat Ucrainei să arate Rusiei că este deschisă la discuţii de pace
Administraţia Biden îi încurajează în privat pe liderii ucraineni să dea un semnal de deschidere pentru a negocia cu Rusia şi să renunţe la refuzul lor public de a se angaja în discuţii de pace dacă președintele Vladimir Putin nu este alungat de la putere.
Prin această strategie, SUA consideră că Ucraina va menține mai multă susținere pe plan internațional, în special în fața temerilor legate de susținerea unui război îndelungat.