Liviu Dragnea, DEZVĂLUIRI despre teroarea din închisoare. „Primele ore sunt nebune”
Liviu Dragnea face dezvăluiri incredibile despre zilele petrecute în spatele gratiilor. Fostul lider PSD susține că a trăit momente de teroare în închisoare, iar unele dintre acestea au fost povestite.
Dragnea a vorbit într-un interviu acordat theXclusive despre timpul petrecut în detenție.
Dragnea: „Prima și a doua noapte au fost cele mai rele”
„Eu, când primesc vești d-astea, foarte rele, foarte grele, nu mă panichez. Sunt calm. Este automat, subconștientă… Am fost așa până când am ajuns în celulă”, și-a amintit ex-liderul PSD.
„Prima și a doua noapte au fost cele mai rele. Primele două zile și primele două nopți…” – Liviu Dragnea
Întrebat dacă vreun moment s-a gândit la sinucidere, Dragnea a răspuns: „Nu m-aș fi sinucis. Le-aș fi făcut atât de mult rău copiilor mei încât acesta e motivul pentru care nici nu m-am gândit la așa ceva. Nici vorbă!”.
„Primele zile acolo sunt îngrozitoare. Indiferent ce ai fost! Faptul că ți se ia Soarele, că vezi gratii, zăbrele, îți dă un sentiment îngrozitor” – Liviu
„E o mare liniște. O mare liniște acolo, nesănătoasă. O Românie la scară mai mică. Acum, România e o închisoare mai mare. Acolo, la o scară mai mică, sunt puse toate categoriile sociale. Primele ore la închisoare sunt nebune, nu înțelegi… Reprezintă, în opinia mea, lupta creierului de a se adapta și a înțelege ce s-a întâmplat. Încearcă să te facă să înțelegi cum să trăiești acolo”, a mai spus Liviu Dragnea.
Ex-președintele Partidului Social Democrat și-a mai amintit:
„E urât! Paturi suprapuse, camere înguste, cu o ușă cu gratii… După ușa cu gratii, o ușă metalică. Gratii la fereastră. Noaptea e mai rău pentru că ziua mai auzi o vorbă, mai ai șansa câteodată să vezi câte o rază de soare. Noaptea nu mai auzi nimic. Mai auzi niște urlete, niște gemete, niște plânsete, ceva…
Eu nu m-am considerat niciodată un om slab și am depășit astea. Dar sunt momente în care mai cazi în melancolie – mai vezi, mai auzi ceva, îți mai aduci aminte de ceva. Eu cât am stat acolo, nu m-am uitat la nicio televiziune de știri. Doar la filme. Erau niște canale de filme care se reluau de mai multe ori într-o zi. Și Sudoku! M-a ajutat foarte mult să depășesc… Nici la radio nu ascultam altceva în afară de Radio Romantic. Să nu mai aud știrile, care însemnau minciuni”.