„Domnul Șerban Nicolae poate depune moțiune de cenzură în nume propriu. PSD nu a luat o decizie în acest sens, stilul ăsta în care fiecare vrea să devină vedetă jucându-se cu o asemenea intenție nu mai este agreat în PSD. Moțiunea de cenzură este un act cu o putere foarte mare, PSD-ul nu depune moțiune de cenzură pentru imagine. PSD-ul chiar ar avea puterea împreună cu aliații săi să pice guvernul. Nu am ajuns în situația în care să producem o criză guvernamentală în România în această perioadă, mai ales că este an electoral și mai ales că și în UE există o situație destul de fierbinte”, a spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD a ținut, însă, să menționeze că partidul pe care îl conduce nu a renunțat la măsurile prin care poate sancționa activitatea guvernului și că în viitor, după ce criza din sistemul sanitar referitoare la cazurile copiilor din Argeș va fi rezolvată, social-democrații vor lua în calcul depunerea unei moțiuni simple pe sănătate.
„N-am renunțat, am spus că în această perioadă nu putem să folosim moartea unor bebeluși pentru o acțiune politică a noastră. Dimpotrivă, vrem să ne oferim sprijinul. În schimb, după ce această criză va fi încheiată, atunci vom analiza posibilitatea și oportunitatea să depunem o moțiune simplă pe sănătate”, a completat Dragnea.
Despre sistemul de vot electronic pe care l-a acuzat în cazul legii defăimării, Liviu Dragnea susține în continuare că acesta trebuie regândit și că, din această perspectivă există și susținerea președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Liderul PSD a dorit, totuși să accentueze că solicitările sale nu au legătură cu reglementarea pe care acum o numește „legea toleranței”, ci cu faptul că vorbim despre o procedură care nu mai prezintă încredere.
„Sistemul electronic trebuie reconfigurat, el nu mai poate fi folosit. (…) Nu cred că mai putem continua în felul acesta și sigur că și președintele Camerei susține că acest sistem trebuie reconfigurat pentru a arăta exact realitatea. Nu vreau să spună nimeni că această inițiativă este legată de legea toleranței. Nu, este legată de un sistem de vot în care nu mai avem încredere”, a încheiat Dragnea.