Prima pagină » Știri » Liviu Dragnea, MÂNIAT de protestul #șîeu: „Șmecheri care urlă că au făcut UN METRU de autostradă! Ei țipă, noi dezvoltăm România!”

Liviu Dragnea, MÂNIAT de protestul #șîeu: „Șmecheri care urlă că au făcut UN METRU de autostradă! Ei țipă, noi dezvoltăm România!”

Președintele PSD Liviu Dragnea l-a atacat dur pe omul de afaceri Ștefan Mandachi, care a inițiat protestul pentru autostrăzi și a construit, pe banii lui, un metru de drum, spunând că putea să doneze fondurile, nu să facă circ.

„Ca să țipe unii acum că nu fac autostrăzi. Și niște șmecheri să urle că au făcut un metru de autostradă, când astăzi încep lucrările la Autostrada Moldova. Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei țipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri care am înțețels că a cheltuit 100.000 euro pentru acest circ. Dacă tot avea banii ăștia putea să îi doneze. Legea aprobată în Parlament e Tg Mureș-Iași. Ce căuta spre București? Totul este circ. Rămâne la latitudinea noastră să spunem adevărul. Nu vă cer să mințiți, să manipulați, vă cer să aveți curajul să spuneți aomenii ce se întâmplă. Pentru că altfel îi lăsați pe acești circari conduși de leneși. Nu mai știu cum să îi zic lui Iohannis – leneș. Se supără, de fapt nu se supără că și pentru asta îi trebuie efort”, a declarat Liviu Dragnea.

Anunțat în urmă cu 11 zile, protestul inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova, a devenit unul național, iar vineri, zeci de mii de oameni opresc lucrul, la ora 15, pentru 15 minute.

Ștefan Mandachi a anunțat, în 4 martie, că a finalizat lucrările la primul și singurul metru de autostradă din Moldova și în 15 martie îl inaugurează, lansând și o provocare: „În data de 15 martie, pentru 15 minute, începând cu ora 15.00, eu suspend activitatea celor 40 de restaurante. Pentru autostrăzi, fii solidar! Provoacă măcar trei persoane să-și suspende activitatea!”, spunea Mandachi.

Citește și