Liviu Dragnea se pregătește să facă ordine și în turism
Liviu Dragnea a spus, marți, în Mamaia, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanții patronatului din turism că sunt zone în care mergea când era student, iar acum nu mai poate să ajungă pentru că nu-i mai plac, din cauza construcțiilor.
„În ceea ce privește relația cu autoritățile locale, a existat o inițiativă a unui Guvern, cred ca doamna Udrea a avut acea inițiativă pe care mulți au înjurat-o, în care autoritățile locale, structurile asociative au reacționat foarte violent și au blocat acea lege care impunea anumite reguli de autorizare a construcțiilor în stațiuni. Atunci primarii au solicitat ca ei să aibă autoritatea totală. Eu nu îi acuz pe primari dar am dreptul după atâția ani de administrație locală să-mi spun un punct de vedere foarte ferm: a fost o greșeală. Pentru că sunt zone, chiar aici pe litoral, unde eu veneam când eram student și unde nu mai pot să mă duc acum. Că nu-mi mai plac. Sunt zone în munții României care, pentru că au fost scăpate din mână, nu mai pot fi reparate: construcții haotice, cu un milion de culori, construcții urâte, imposibil să găsești un loc de parcare”, a spus Dragnea.
El a spus că această situație ar putea fi, totuși, remediată în timp, și speră ca „ministrul Turismului, al Administrației și al Dezvoltări, autoritățile locale, structurile asociative să vină la primul ministru, să vină la noi, la Parlament, cu propuneri foarte clare”.
De asemenea, Liviu Dragnea a mai precizat că o soluție ar putea-o reprezenta și viitorul Master Plan în turism, care va cuprinde și prevederi legislative.
„Master Planul în turism este o chestiune generală și care se referă nu numai la Marea Neagră, ci trebuie să se refere la toate zonele din România, pentru că nu există sătuc în această țară care să nu aibă potențial turistic. România este o țară prea frumoasă. Sper că acel Master Plan pe turism, chiar dacă are dreptate primul ministru să nu se grăbească cu el, m-ar interesa în mandatul acesta și ar fi senzațional dacă ar fi gata într-un termen rezonabil, ca să-l putem prinde în bugetul pe anul viitor, ca să fie primul an în care încep să apară semnele, a mai declarat Liviu Dragnea la finalul întâlnirii cu reprezentanții patronatului din turism, care a avut loc în stațiunea Mamaia.