Liviu MIHAIU: Partid versus Securitate, războiul civil al României (I)

Poziție pe care mi-o câștigasem nu numai după 12 de activism civic, dar și ca ziarist de investigații ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoiești scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă și să-ngroape foarte multe dosare care „certificau participarea noilor sereiști la Mineriadă și urmărirea demonstranților din Piața Universității” sau Străuleștiul victimelor Revoluției și Mineriadei.

Toate erau erau operațiunile foștilor securiști preluați de regimul Iliescu cu sigla schimbată.

În anii ’90 publicasem documentele de rezident al fostei Securitățipe numele șefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu,și câștigasem după 2004, alături de redacția Cațavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacție de către SRI-ul aceluiași Măgureanu, fiiind susținători ai căpitanului Bucur, primul „whistle blower” din sistemul de Securitate. Știam „de pe front” ce vorbesc în fața celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securității naționale.

Printre alte nemulțumiri ale societății civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Președinția a refuzat să le facă publice cu toate insistențele unora dintre noi:

„Este ceva profund în neregulă în mersul democrației noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniție și supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din țara noastră”

Cunoșteam forța de regenerare a Securității și urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponențial spre cer din motive geostrategice și militare, împinși fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplatși mult dorita dekaghebizare, operațiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL.

Dar mai știam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, și că, deși avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Așa că,în spatele acestei misiuni de reașezare a României pe fundația valorilor euro-atlantice, în România s-a construit

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: „Nu există publicație, televiziune, sindicat sau ong important în țara noastră în care să nu existe de strajă patriei „colaboratorii” de tip nou ai Securității Naționale, oportuniști care, ca și înainte de 89, se pun bine și la adăpost cu „Sistemul”, „mărind capacitatea intelectuală și operațională a serviciilor”. Chiar și la cea mai anticomunistă și antisistem publicație din România, „Academia Cațavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâți foști colaboratori ai Securității, și doi ziariști acoperiți, unul dintre ei oferindu-se „planton”, în timpul regimului Năstase, când publicația era în linia întâi a luptei contra regimului)

Așadar, la consultările post Colectiv, Președintele a dat din cap hotărât, părând a înțelege dialectica disproporționată a „reformelor” din țară.

Și pentru că guvernul Ponta, pe care fostul președinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit, a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloș-Dâncu să fie mai realist în ceea ce privește prioritatea investițiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI și semnatar al unei declarații de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranță, cu știința și acceptul tacit al Președintelui, care tuna săptâmânile trecute : „micșorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”.

Culmea, părerea președintelui era aidoma ziariștilor afiliați la Matrixul noii Securități care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei și lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituțiilor sus menționate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulți căprari promovați în presa ultimilor 13 ani o să-i auziți baleiând în același registru al necesității de „mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor și cel împănat de necesitățile stringente ale siguranței naționale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor și al serviciilor din ultima campanie electorală prezidențială a ales să ofere „în orb” o protecție nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puțin controlate entități administrative de pe teritoriul Românieiin ultimii 15 ani.

Ca să nu credeți că dețin monoman și nedocumentat această „obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniță, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care „armata deține un stat” și „nu statul deține o armată” :http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/(2015) și în (2017) într-o publicație profesională, în care se spune:”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica și „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbește despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanțelor, numărul de posturi ocupate in instituțiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.”

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflați în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceaușistă a avut 15.000 de ofițeri interni și o rețea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existența acoperiților în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în „nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală și recunoscută în mai multe rânduri de însuși fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care „băieții” iau al doilea salariu și-și aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetățeanului, ci:„Misiunea lor este să aducă informații de securitate națională pentru stat”

A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010,era desemnată oficial de către CSAȚ-ul lui Traian Băsescu , drept „vulnerabilitate la adresa siguranței naționale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenței presei prin modul ulterior de acțiune al Sistemului în anihilarea societății civile. Enunț pe care fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:”Ori Presa, ori Democrația!”

Așa că presa liberă a dispărut și din mâinile ziariștilor,și din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă „mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependență de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă și istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spațiul public într-un câmp de propagandă și nu de informare a cetățeanului, se regăsește într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

„Elena Udrea: … Eu m-am certat cu domnul Ghiță permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiță să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuț Cristache: Dar aveați puterea asta, să vă opuneți?

E.U: Teoretic… și ca…

I.C.: Stați un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … și ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiță nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteați decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituțional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituțional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!”

Dacă la acest episod adăugăm și alte două momente din operațiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul „zero” când Sebastian Ghiță a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV și o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înființa RTV

2. Depoziția Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoș la „dispoziție” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porțiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă românești sub îndrumarea celui mai diversionist președinte de după Revoluție

3. Tranșarea unor rapturi de proprietate și lichidarea mogulatelor de presă în instanță cu ajutorul judecătorilor acoperiți, care a dus la aberații de genul unor sentințe date de Tribunalul București împotriva unor sentințe ale Curții de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speță pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existența serviciilor în politică, economie, administrație, justiție(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, președinție, televiziune, educație, masonerie, asigurări, regii autonome, viață privată, ong-uri și, nu-i așa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă și probată de mai multe declarații ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horațiu Dumbravă-CSM, Cozmin Gușă, actualmente acționar la Realitatea TV) și a avut ca rezultat transformarea României într-un stat polițienesc sub acoperire, de tip „deep state”.

Stat care, nu-i așa, luptă pentru democratizarea țării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporții gigantice. Preluare care a alterat anticonstituțional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete și într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupție în tradiționala bătalie istorică dintre Partid și Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe față, fără precedent în istoria recentă.

În mod tradițional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securității (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete și drepturi, unele ilegale și neconstituționale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit.

Ba mai mult, raportul de forțe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziția să-și ia subteran binecuvântarea de la instituțiile de forță.

Justiția „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupția, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapieradio/tv cu antidotul DNA.

Așadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse și celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului.

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiție a denunțului (majoritatea copleșitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunțuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariștilor de investigație „old school”(corifei ai anchetelor anilor ’90 și adepți ai lustrației) la concluzia că Justiția română este îndrumată și influențată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică și tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la București.

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte și actualul șef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă și reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Națională a Judecătorilor din România), fără să reușească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa „mare” ignorând cu bună stiință subiectul. Iată ce întreba șefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

„Propun Președintelui un referendum în care cetățenii să fie întrebați dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiție”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe „România curată”:

„În atmosfera asta de populism anti-corupție de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii și controlul puterii judiciare depășește orice limită”

Dai în mine, dai în fabrici și uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun și statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toți sunt niște hoți”/„Toți merită să intre la pârnaie” și de la popularitatea DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă atașate, „Cei care critică lupta anticorupție sunt de partea rușilor și-a lui Voiculescu!”,

„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupție”, asezonat cu colaboraționismul entuziast și naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziția la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupției”, unde se coordona geostrategic și tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat și amenințat, așa cum , spre exemplu era amenințat Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei șase oameni ai Președintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunității ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ține azi încarcerată. Ba mai mult, puteai trece și pe la DNA „ca să-nghețe căcătu-n ei”(cum spunea la una din ședințele tactice secrete, desigur, nu procurorilor și judecătorilor, ci celor din spatele lor și dosarelor lor, însuși Președintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obținut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupției politice, dar, în același timp, cea mai mare poliție politică din ultimii 25 de ani și transformarea administrației României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului și principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm și infiltrăm tot și cu oricine, ocupăm tot și vedem ce iese de-aici! Și uite așa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administrației: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci și cel al apartenenței la serviciile secrete.

Cyborgii securității române subcontractate geostrategic și-au creat și trecut propria corupție și incălcarea a legilor la „rațiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui șef de serviciu în fața unei comisii de control parlamentare și a presei de microfon că „nu există ofițeri acoperiți în politică și magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR și UIM(Uniunea Internațională a Magistraților) sau pe (ex)membrul CSM, Horațiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

„Fac încă o dată apel la domnia sa(Președintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să își îndeplinească datoria constituțională și legală și să procedeze la verificarea tuturor declarațiilor judecătorilor și procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informații”

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligație legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Chiar și fostul șef al SIE și fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofițerilor acoperiți din politică”, episod fără ecouri și consecințe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spațiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi și întâmplat:Coincidență sau nu, adversari politici ai legilor Siguranței Naționale și legilor Big Brother au fost ridicați. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidențial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanța a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracțiunile reținute de procurori, numărul faptelor și explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzațiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluționate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul și coordonatorul noii strategii pe Securitate al președintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului șef al SRI („extras” din anturajul Președintelui, în urmă cu doi ani, și care, de-atunci, vizitează biserici prin țară, fără să-nțeleagă ce i s-a intâmplat) :”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă și clasa politică trebuie să-și îndrepte atenția. în plus, ar trebui să discutăm și despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfășura activități comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor și ar întări credibilitatea acestor instituții în fața opiniei publice”

Traian Băsescu, ieșit din mandatele în care a creat acest model de „democrație sub acoperire”, spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: „acum îl caută și pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanță, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât și privat, în fața directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operațiuni asupra spațiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunțat de către „generalul UTI” Urdăreanu, în conivență cu procurorul Claudia Roșu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului.

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureștiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant și necondiționate de vreo promisiune electorală, așa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat.

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influența politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

Județul Dâmbovița e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidați” sau/și șantajați, dar aș propune să schimbăm abordarea: infiltrarea și cucerirea partidelor politice. Pe județe.

Ion Stan(fostul șef al PSD Dâmbovița și fostul șef al comisiei de control a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidența dracului, se spune, cu ajutorul actualului șef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Țuțuianu, actual președinte PSD-Dâmbovița și fost șef la CJ Dâmbovița, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influență fără rezultat) și al găștii de la Dâmbovița: primarul Târgoviște Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistență juridică fără licitație cu instituțiile de stat din județ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca șef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, șeful sub acoperire al rezidenței Securității de aici, actualul președinte al CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea, fost șef la SRI Dâmbovița. În rechizitoriul fostului șef al PSD, Ion Stan, scrie:

„Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicușor Sorin a denunțat și pretinse fapte penale comise de numitul Țuțuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă și cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunțurile fostului ofițer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Țuțuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală și faptul că actualul președinte la PNL – Dâmbovița este Cezar Preda(fost șef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” și despre care fostul premier Victor Ponta spunea în fața comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofițer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmbovițeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală și ultima declarație a fostului consilier de Securitate al președintelui Traian Băsescu și actual director al Colegiului Național de Informații, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD și NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forță ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat și încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituției și a legilor de funcționare a Justiției, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluție încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul și oficialii, ca și entitățile private și publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste și aplicate tuturor la fel, și trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietății și a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate și implementate trebuie să fie accesibil, echitabil și eficient. Patru: justiția trebuie împărțită de către oameni imparțiali care sunt competenți, integri și independenți, și au resurse adecvate.

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU