Liz Truss a promis asistență militară pentru Ucraina de 2,3 miliarde de lire sterline în 2023: „Regatul Unit va continua să fie în spatele vostru la fiecare pas”

Publicat: 20 09. 2022, 15:12
Actualizat: 20 09. 2022, 15:55
FOTO: thethaiger.com

Premierul britanic Liz Truss a promis luni că va acorda asistență militară Ucrainei în valoare de cel puțin 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 pentru a o ajuta să se apere de invazia rusă inițiată de președintele Putin.

Noul premier al Regatului Unit ar putea depăși sprijinul acordat până acum trupelor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Liz Truss a făcut acest anunț în timp ce se pregătea să plece la New York, unde va folosi prilejiul summitului ONU pentru a obține susținere pentru Ucraina în lupta sa împotriva invaziei armatei ruse. De asemenea, va încerca să mobilizeze liderii mondiali pentru a pune capăt dependenței energetice de gazul rusesc.

Premierul britanic Liz Truss s-a angajat luni să acorde asistenţă militară Ucrainei în valoare de cel puţin 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 pentru a o ajuta să se apere de invazia rusă iniţiată de preşedintele Putin, informează presa internațională și Agerpres.

Aceasta a promis că Regatul Unit va egala sau chiar va depăşi sprijinul acordat până acum trupelor „inspiratoare” ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Liz Truss îl laudă pe Zelenski

Liz Truss a făcut anunţul în timp ce se pregătea să zboare la New York, unde va folosi prilejul summitului ONU pentru a obţine susţinere pentru Ucraina în lupta sa împotriva invaziei armatei ruse. Va încerca, de asemenea, să mobilizeze liderii mondiali pentru a pune capăt dependenţei energetice de gazul rusesc.

„Închizând robinetele gazoductului Nord Stream, Putin a trimis milioane de oameni din Europa într-o iarnă mai rece şi mai dificilă. Prea multe vieţi – în Ucraina, în Europa şi în întreaga lume – sunt manipulate de o dependenţă de energia rusă. Trebuie să colaborăm pentru a-i pune capăt odată pentru totdeauna”, a spus premierul britanic înainte de a pleca în SUA.

De asemenea, Liz Truss a lăudat succesul trupelor preşedintelui Zelenski, care au recupera aproximativ 3.000 de kilometri pătraţi ocupaţi de ruşi.

„Victoriile Ucrainei din ultimele săptămâni au fost inspiraţionale. În repetate rânduri, aceşti oameni curajoşi i-au sfidat pe cei care se îndoiesc şi au arătat ce pot face atunci când li se oferă sprijinul militar, economic şi politic de care au nevoie. Mesajul meu pentru poporul Ucrainei este următorul: Regatul Unit va continua să fie în spatele vostru la fiecare pas. Securitatea voastră este securitatea noastră”, a spus ea.

Marea Britanie este a doua ţară, după SUA, în ceea ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei în 2022.

În urmă cu două săptămâni, Liz a primit titlul de noul lider conservator al Marii Britanii, în locul lui Boris Johnson, unul dintre cei mai mari susținători ai lui Zelenski, potrivit Agerpres.ro.