Localnicii unui cartier din Constanța, TERORIZAȚI de elicopterele care zboară prea aproape de case: „Se dărâmă naibii dacă ăștia fac așa”
Un elicopter militar american a creat probleme într-un cartier din Constanţa, spun localnicii. A zburat foarte aproape de case şi a provocat pagube şi panică.
Oamenii sunt nemulţumiţi că, de la o vreme, nu mai au linişte din cauza aparatelor de zbor care trec prea aproape de sol.
Unul dintre păgubiţi este un academician foarte deranjat de situaţie.
În centrul oraşului Constanţa, în miezul zilei, un întreg cartier s-a cutremurat.
Un elicopter militar american Black Hawk a trecut la mică înălţime pe deasupra caselor, spun locuitorii din zonă.
Elicele aparatului de zbor au provocat curenţi puternici, provocând doborârea unui horn, au smuls ţigle de pe case, au dărâmat ghivece de flori şi au aruncat tomberoane de gunoi la câţiva metri distanţă.
Cea mai afectată este casa academicianului Dumitru Manole, un inginer agronom cunoscut şi respectat de toţi fermierii.
„Înălţimea a fost atât de mică, încât mi-a luat un coş de fum şi l-a dărâmat total şi au căzut bucăţile de beton cu care era încastrat. Eu nu mă pricep la aviaţie, şi nu ştiu care este înălţimea de zbor, însă ieri a fost teribil”, a spus Dumitru Manole, inginer agronom.
„Trepidează toată casa”
„Dacă era acolo cineva, clar că astăzi nu era. Brazii din faţă se clătinau de nu ştiam ce se întâmplă. Norocul locatarilor din zonă a fost că erau în case şi de aceea nu au fost răniţi”, a mai spus cineva, potrivit Observator.ro.
Păgubiţii au sunat la 112, dar dispecerii i-au sfătuit să sune la secţia de poliţie.
Reprezentanţii de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu sunt de părere că aparatul de zbor a respectat toate cerinţele de orientare.
Pe parcursul exerciţiului, echipajul nu a observat daune.
Localnicii din Constanţa se plâng că de câteva săptămâni nu mai au linişte din cauza aparatelor de zbor militare.
„Când trec elicopterele se produce un zgomot infernal. Trepidează toată casă. Casa mea e veche, se dărâmă naibii dacă ăştia fac aşa”, mai spune un localnic.
Elicopterele militare americane Black Hawk au devenit celebre în România acum doi ani. Un aparat de zbor a aterizat forțat în vara lui 2021 în sensul giratoriu din Piața Charles de Gaulle din București, iar imaginile au devenit rapid virale.