Prima pagină » Știri » Locomotiva unui tren care tracta 40 de vagoane cisternă a ars. Opt trenuri au fost afectate

Locomotiva unui tren care tracta 40 de vagoane cisternă a ars. Opt trenuri au fost afectate

Locomotiva unui tren care tracta 40 de vagoane cisternă a ars. Opt trenuri au fost afectate
Locomotiva unui tren care tracta 40 de vagoane cisternă goale a ars, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în județul Hunedoara. Șapte trenuri de marfă și unul de călători cu 30 de oameni au fost afectate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, incendiul a fost anunțat puțin după miezul nopții.

Locomotiva a luat foc între localitățile Merișor și Bănița și tracta 40 de vagoane cisternă destinate transportului de produse petroliere, goale.

Cei peste 20 de pompieri care au intervenit au reușit să stingă flăcările în 4 ore, intervenția fiind dificilă.

A fost restricționat traficul feroviar în zonă, fiind afectate 7 trenuri de marfă și 1 tren călători, oprit în gara din Petroșani, cu 30 de pasageri.

„Prin eforturile pompierilor s-a reușit localizarea și lichidarea incendiului in limitele găsite, evitându-se dezvoltarea și propagarea la vagoanele cisternă precum și pericolul unor explozii. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. La ora prezentului comunicat trenul de pasageri interregio a fost repus în circulație”, spun reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?