Prima pagină » Știri » Locomotiva unui tren de persoane care circula între Târgu Mureș și București a luat foc

Locomotiva unui tren de persoane care circula între Târgu Mureș și București a luat foc

Locomotiva unui tren de persoane care circula între Târgu Mureș și București a luat foc
O locomotivă a unui tren de persoane care circula între Târgu Mureș și București a luat foc, miercuri, în județul Mureș, două echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea incendiului, în timp ce călătorii au coborât din tren, fără a exista victime, arată primele informații furnizate de ISU.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, Mihai Gagyi, a declarat că o locomotivă a unui tren de persoane care circula între Târgu Mureș și București a luat foc, miercuri după-amiază, între stațiile Periș și Gornești din județul Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, mecanicul a observat incidentul, a oprit trenul, iar pasagerii au coborât din acesta.

La locul incidentului au ajuns două echipaje de pompieri din Reghin, care intervin pentru stingerea incendiului, locomotiva fiind decuplată de la tren.

Traficul feroviar este blocat în zonă, întrucât există o singură linie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?