Locomotiva unui tren Regio a deraiat în județul Suceava. Nu sunt victime, dar traficul este blocat

Locomotiva unui tren Regio a deraiat în județul Suceava. Nu sunt victime, dar traficul este blocat
Publicat: 24/06/2019, 09:48

Potrivit reprezentanților Poliției Române, locomotiva trenului care circula pe ruta Suceava-Cacica a deraiat în zona stației Părhăuți.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe secția de cale ferată 513, la kilometrul feroviar 4+900 de metri, în zona stației CF Părhăuți (județul Suceava), a avut loc un eveniment feroviar: din cauza viiturilor de pe calea ferată, locomotiva trenului Regio 5731, care se deplasează pe ruta Suceava – Cacica, a deraiat. Evenimentul nu s-a soldat cu victime. Circulația feroviară este întreruptă”, au anunțat reprezentanții Centrului Infotrafic.

Potrivit reprezentanților CFR SA, probleme sunt și în județul Mehedinți, unde luni dimineața traficul feroviar se desfășoară cu transbordare auto pe segmentul de cale ferată Drobeta-Turnu Severin -Strehaia. Decizia a fost luată după ce linia de cale ferată a fost acoperită de ape în zona macazelor la intrare în stațiile Balota si Prunișor, dar și între stațiile Prunișor și Igiroasa.

„Echipele feroviare de intervenție sunt la fața locului și acționează pe intervalul Igiroasa – Prunișor, unde terasamentul a fost spălat de viitură”, au transmis reprezentanții CFR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor