Locuia la Roma și se afla la Amatrice în concediu: povestea tristă a Violetei Moldovan, decedată în cutremurul din Italia
Viceprimarul comunei nemțene Bicaz-Chei, Mihai Bârsan, vecin cu familia victimei, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că sicriul cu trupul Violetei Moldovan este așteptat acasă la orele prânzului.
„Era o tânără harnică, bună, avea doar 37 de ani”, a spus viceprimarul.
Potrivit acestuia, femeia din Neamț era plecată în Italia de circa zece ani împreună cu sora ei și îngrijea persoane vârstnice. Bârsan a spus că, în momentul producerii seismului, Violeta Moldovan, care lucra la Roma, se afla în Amatrice în vacanță, alături de persoana pe care o îngrijea.
Violeta Moldovan nu avea copii și plănuia să își renoveze casa pe care o construise alături de soțul ei.
Ultima postare a Violetei Moldovan pe Facebook datează din 17 august, reprezentând o fotografie făcută în Pescara del Tronto, lângă câteva clădiri vechi, deasupra unei râpe.
Două transporturi funerare cu trupurile a șapte cetățeni români, decedați în urma seismului, au pornit, luni, către România, urmând să ajungă în țară marți. Costurile de repatriere a trupurilor neînsuflețite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgență aflat la dispoziția ministerului.