Locuitorii unui sat din Galați au intrat în panică după ce au auzit un zgomot puternic. Acest lucru s-a mai întâmplat în 2013, iar ce a urmat a provocat pagube
Primarul comunei Slobozia Conachi, Ion Neculau, a declarat că un zgomot, ca o bubuitură, s-a auzit, duminică, în jurul orei 13.00, în satul Izvoarele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„S-a auzit o bubuitură, scurtă, dar intensă, fapt care a repus în actualitate un fenomen despre care noi credeam că e de domeniul trecutului. Probleme la case nu s-au semnalat de la o bubuitură, vă dați seama. A fost agresivă, dar scurtă, nu a fost o zgâlțâitură, ci un zgomot scurt, așa. Sperăm să fie doar un accident, să nu se permanentizeze”, a afirmat, luni, primarul Ion Neculau.
El a explicat că, după cutremurele înregistrate în satul Izvoarele, a rugat un localnic să îi transmită ori de câte ori apar astfel de fenomene în localitate și duminică persoana respectivă l-a anunțat că s-a produs zgomotul respectiv.
„Eu am un cetățean foarte serios, în curtea căruia a fost stația aceea de înregistrare de la INFP (Institutul Național pentru Fizica Pământului – n.r.) timp de aproape un an. Cetățeanul are casa lângă biserică. E un fost elev al meu, care m-a anunțat și l-am rugat să mă anunțe ori de câte ori se întamplă ceva, el m-a anunțat ieri (duminică – n.r.), la 13.15. Doar la Izvoarele s-a simțit”, a precizat Ion Neculau.
Întrebat care este acum starea de spirit în rândul localnicilor din Izvoarele, primarul a răspuns: „Ne-a pus pe gânduri, dar sperăm să fie doar un accident”.
El a adăugat că în cazul în care se vor repeta astfel de fenomene va anunța toate instituțiile abilitate, precum Prefectura Galați sau Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Pe de altă parte, primarul a spus că, în urmă cu 10 zile, fără să mai fi existat înainte manifestări precum cele din anul 2013, a convenit cu specialiștii din cadrul INFP să fie amplasată o stație permanentă de monitorizare a mișcărilor seismice în localitatea Izvoarele.
„INFP are în plan de a monta trei stații permanente în județul Galați, nu doar o lună, două-trei, iar una din stații se dorește a fi amplasată în Izvoarele. Nouă ni s-a solicitat o locație amplasată cât mai departe de șoseaua județeană și am găsit la clădirea unei foste școli, unde există alimentare cu energie electrică”, a afirmat primarul.
Potrivit acestuia, echipamente de monitorizare a mișcărilor seismice au fost ținute de specialiștii INFP în satul Izvoarele până în vara anului trecut.
Din 23 septembrie și până la începutul lunii octombrie 2013, în zona comunelor Slobozia Conachi și Schela din județul Galați s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme înregistrate la Galați în această perioadă au avut 3,9 grade și s-au produs în 29 și 30 septembrie și în 4 octombrie 2013.
Atunci, locuitorii din zonă spuneau că este vorba despre „fenomene însoțite de zgomote”.
Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a instalat atunci în zona localităților Izvoarele, Slobozia Conachi și Negrea trei stații seismice portabile, pentru localizarea cu precizie a zonei unde se produc cutremurele, precum și echipamente de măsurare a deplasării faliilor cu rezoluție de un milimetru.
Totodată, au fost prezenți în zonă reprezentanți ai INFP.
Ministrul delegat pentru Cercetare la acea vreme, Mihnea Costoiu, afirma că, potrivit concluziilor raportului științific, principala cauză a cutremurelor din Galați este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a „amplificat” semnalul sonor și a afectat și mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.
Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat și printre localitățile afectate de inundațiile produse în perioada 13-14 septembrie 2013 în județul Galați.