LOCUL EXACT în care se află Nicușor Constantinescu pe care DNA îl vrea ARESTAT. „Mă întorc când termin tratamentul”
În urmă cu câteva zile Nicușor Constantinescu transmitea prin Uniunea Națională a Consiliilor Județene, poze cu el și susținea că este în spitalul John Hopkins din SUA. În plus, șeful CJ Constanța a trimis și o scrisoare pe care a acreditat-o ca fiind scrisă de Dr. Mohamad E. Allaf de la Institutul Urologic James Buchanan Brady.
Până în acest moment doctorul indicat de Nicușor Constantinescu nu a confirmat pentru gândul scrisoarea prezentată public de liderul PSD Constanța. Prin scrisoarea prezentată se acredita ideea că Nicușor Constantinescu are nevoie de un tratament care durează în general 6-8 săptămâni.
După ce ieri judecătorii au dispus arestarea lui Nicușor Constantinescu, gândul l-a întrebat când se va întoarce în țară. El a transmis prin SMS următoarele: „Mă întorc când termin tratamentul conform scrisorilor medicale de la J Hopkins”. Din acest răspus reiese că șeful CJ este încă internat în spitalul american.
Gândul a solicitat lămuriri legate de prezența lui Nicușor Constantinescu în spitalul american. Kimberly Simmons purtător de cuvânt al spitalului John Hopkins a declarat pentru gândul că „nu avem nici un pacient înregistrat cu acest nume”. Reprezentanții spitalului au declarat că Nicușor Constantinescu nu se mai află în spital de o lună de zile.
Președintele CJ a explicat ulterior că, de fapt, stă într-un imobil închiriat de spitalul John Hopkins și că este în ambulatoriu. „Toți pacienții J. Hoopkins și din toată SUA sunt internați permanent, și americani, și non-americani, pentru operații strict necesare sau terapie intensivă de urgență. Restul se stă ambulatoriu sub supraveghere medicală, în locații aflate în contract cu Spitalul J.Hoopkins, pentru străini, sau acasă la ei pentru băștinași. Asta am explicat în toate comunicatele! Ambulatoriul alternează cu spitalizarea funcție de evoluția pacientului cu costuri mici, nu ca în România unde spitalizarea e cu lunile și eficienta economico-medicală e slabă. Nu mai zic de factorul psihologic pentru pacienți!”, a declarat Nicușor Constantinescu.
La insistențe gândul Nicușor Constantinescu a dezvăluit și adresa la care locuiește. Este vorba de Aliceanna Street 1001, Baltimore 21202. Un complex luxos de apartamente. Potrivit unui document al spitalului o noapte de cazare într-o astfel de locația variează de la 50 la 200 de dolari, dar există posibilitatea negocierii unui discount.
Vezi aici detalii
Iata mai jos cum arata una din rezervele incluse in oferta spitalului din Baltimore.
Nicușor Constantinescu locuiește într-o zonă selectă a Baltimore-ului. Câțiva pași de hotelul său Nicușor Constantinescu poate descoperi o o frumoasă promenadă și un port pentru iahturi luxoase. Tot în Baltimore, Nicușor Constantinescu poate descoperi și un fabulos muzeu al navelor vechi de luptă al armatei SUA. De asemenea orașul are o serie de muzee dar și un oceanariu cu rechini vii.
Președintele Consiliului Județean Nicușor Constantinescu ar putea fi arestat preventiv după ce judecătorii Tribunalului București au constat că acesta nu a respectat regulile procedurii de control judiciar. Șeful CJ Constanța este plecat din țară în SUA unde susține că s-ar trata de o boală gravă. Potrivit înțelegerilor cu procurorii Nicușor Constantinescu trebuia să se întoarcă în țară în urmă cu două săptămâni. Decizia judecătorilor este executorie. Astfel că dacă Nicușor Constantinescu se întoarce mâine în țară el va fi arestat. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.
Între timp surse din Poliție au declarat marți, pentru MEDIAFAX, că mandatul de arestare a ajuns, luni seară, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. După ce, potrivit procedurii, polițiștii au mers la locuința lui Nicușor Constantinescu și au constatat, în mod oficial, că acesta nu este acasă, a fost emis un mandat de urmărire națională.
Contactat de gândul președintele CJ Constanța Nicușor Constantinescu a declarat că va contesta decizia Tribunaului București care a dipus arestare sa. Nicușor Constantinescu a refuzat să precizeze când se va întoarce în țară. El a acuzat însă DNA că dorește „lichidarea sa fizică”. Tribunalul București a decis astăzi arestarea preventivă a șefului CJ pentru că nu a respectat prevederile procedurii de control judiciar.
„Eu sunt un cetățean român liber aflat în SUA , cu permisiunea DNA, pentru tratarea cancerului de prostată pe care îl am! Aștept începerea radioterapiei după terminarea complicațiilor medicale apărute și voi face recurs la această hotărâre definitivă dar nu irevocabilă, ce nu mi-a fost comunicată!! DNA a hotărât lichidarea mea fizică! Documentele medicale aflate în dosar vorbesc de la sine! Așa s-a mutat scandalul public Basescu-Țiganiada la Nicușor-cancerosul arestat pentru că încercă să-și salveze viața în SUA, cu acceptul Poliției politice DNA”, a declarat Nicușor Constantinescu pentru gândul.
Producătorul general al TVR l-a îngrijit pe Constantinescu în America
Primarul Radu Mazăre, prieten bun cu Nicușor Constantinescu a declarat pentru Mediafax că un producător al TVR a stat o lună de zile în SUA pentru a-l îngriji pe Nicușor Constantinescu. „Producătorul general de la TVR, domnul Zgabercea, a stat cu Nicușor o lună în apartamentul în care stă și știe foarte bine, mai bine cei de la TVR îl sunau pe Zgabercea să-l întrebe, care este șeful lor. Spitalul John Hopkins are un contract cu un bloc de apartamente unde sunt cazați și stau cei care sunt tratați post-operator, ambulatoriu, acest contract există depus la instanță. Zgabercea a stat o lună acolo. Numai când este în caz foarte grav se mută de acolo, intră la urgență și se internează ceea ce s-a întâmplat de câteva ori. În America oamenii sunt tratați altfel decât în România, nu stai în spital luni de zile. Dacă producătorul general al TVR a stat și l-a îngrijit pe Nicu o lună, să-l sune pe ăla și să-l întrebe unde stă și cum stă Nicu, că-i explică. Zgabercea a stat o lună, i-a scos plosca, i-a pus pamperșii, știe exact Zgabercea. Și-a luat omul concediu, că e prietenul lui Nicu și l-a îngrijit o lună”, a afirmat Radu Mazăre.
Contactat, marți, de MEDIAFAX, Cristian Zgabercea, producătorul general al TVR, a spus că a stat „aproape o lună” cu Nicușor Constantinescu.
„Au fost trei săptămâni și ceva”, a completat acesta.
Întrebat dacă spitalul John Hopkins are contract cu un complex de apartamente, acesta a precizat: „Este un bloc de locuințe în care, când te duci la spital, îți oferă ei chestia asta și te duci acolo. Acolo, 90% din cei care stau în locuințele acelea sunt tratați ambulatoriu, pacienți ai spitalului”.
„Eu când am plecat pe 5 mai sau 6 mai, (…) de abia i se băgase drenul ăla, ultimul, în stomac. Nu știu (cât ar mai fi trebuit să stea – n.r). Acolo este doctorul Mohamad Allaf, care este șeful chirurgiei robotice de acolo, care l-a și operat. Știu că are întâlniri periodice cu el, la cinci zile, la șapte zile, cum îl programează el ca să vadă cum evoluează chestia care nu o stăpânesc nici ei, cu această secreție din stomac”, a mai spus acesta.
De asemenea, întrebat când a vorbit ultima oară cu Nicușor Constantinescu, Zgabercea a menționat că „în urmă cu câteva zile”.
„Vorbesc cu el la telefon. Vorbesc de câteva ori pe săptămână. Acum în weekend nu știu dacă am vorbit, că nu am fost eu acasă. În general, vorbesc la două zile, în fiecare zi, la trei zile, mai ales că eu l-am îngrijit primul după operație”, a adăugat Zgabercea.