Londra: O italiancă, sechestrată și violată de doi români
Doi români au fost arestați la Londra, după ce au sechestrat, timp de 20 de zile, și au violat o italiancă însărcinată, în vârstă de 21 de ani, pe care o atrăseseră în capitala britanică promițându-i că îi vor găsi de lucru la un bar, relatează cotidianul La Stampa, în ediția electronică de vineri.
Tânăra a fost violată în repetate rânduri de cei doi români, în cele din urmă pierzând sarcina și fiind obligată de aceștia să se prostitueze, afirmă ziarul italian.
La Stampa susține că tânăra a fost localizată de un fost subofițer de carabinieri, care a alertat Scotland Yard, iar autoritățile britanice i-au arestat pe cei doi români.
Fostul carabinier Fedele De Pasquale, în prezent detectiv particular, a alertat poliția britanică după ce a primit un telefon din partea tinerei aflate în Marea Britanie. De Pasquale a povestit că femeia – care locuiește la Pinerolo, în provincia Torino, și este de origine calabreză – a fost răpită de Dan Cardei și Florentin Nikita, care, "pe lângă faptul că au obligat-o să se prostitueze, o țineau sechestrată într-o cameră din apropiere de gara din Kinsbury și i-au provocat grave leziuni fizice", adaugă La Stampa.