Prima pagină » Știri » Loteria bonurilor fiscale: tragerea specială de Paște

Loteria bonurilor fiscale: tragerea specială de Paște

Loteria bonurilor fiscale: tragerea specială de Paște
Luni, 2 mai 2016, se organizează o nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale. La tragerea specială de Paște, premiile puse la bătaie sunt tot de un milion de lei.

La extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale organizată luni, 2 mai 2016, cu prilejul sărbătorilor de Paște, participă bonurile fiscale emise în perioada 1 februarie – 16 aprilie 2016. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, arată un comunicat al Ministerului de Finanțe.

La ultima extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, au fost declarate câștigătoare bonurile fiscale de 615 lei din 18 martie 2016.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Prima etapă va avea loc luni, 2 mai 2016, și va consta în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depășește o sută, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câștigători.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19.45.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1 februarie – 16 aprilie 2016, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Autor

Citește și