LOTERIA FISCALĂ. Unde va fi afișat rezultatul extragerii de Paște
Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie a unui număr cuprins în intervalul dintre 1 și 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, stabilit prin extragerea succesivă a trei serii de cifre, cuprinse între 0 și 9, precum și un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului pentru care se organizează loteria.
La extrageri va fi prezentă o comisie de supraveghere, care va fi formată din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ANAF și Loteriei Române. De asemenea, vor putea participa mass-media și observatori, în limita spațiului disponibil în locație, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanțelor.
Un bon este câștigător dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează potrivit legislației, sunt lizibile informațiile, are valoarea totală exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă și nu are menționat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.
Rezultatul extragerii va fi postat pe site-urile Ministerului Finanțelor și ANAF pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, iar câștigătorii trebuie să revedice premiul în maxim 30 de zile.
Aceștia vor merge la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal câștigător (dacă a îndeplinit toate condițiile), în original, împreună cu o copie a actului de identitate sau a pașaportului și o cerere. Ei pot solicita la Fisc o copie a bonului fiscal pe care îl depun, care va avea mențiunea „conform cu originalul”.
În cererea de revendicare a premiului, câștigătorul va completa datele personale de identificare, contul bancar în care dorește virarea banilor și informații de pe bonul fiscal, precum numărul și valoarea acestuia, data emiterii, numele firmei, codul de identificare fiscală (CIF) și adresa la care este instalată casa de marcat care a emis bonul respectiv.
Informațiile cuprinse în cerere vor fi centralizate într-o aplicație pe care ANAF o va pune la dispoziție tuturor administrațiilor fiscale, unde se vor atașa și bonurile fiscale scanate, toate datele constituind baza de date privind Loteria bonurilor fiscale, iar informațiile vor putea fi accesate și de Direcția Antifraudă. Ulterior, vor fi încărcate în aplicație și rezultatele verificării bonurilor.
După centralizarea situației bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor al acestora, iar suma astfel obținută se rotunjește la leu în favoarea câștigătorului.
Lista premianților va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor, care va face și plata câștigurilor în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după validarea bonurilor fiscale de către inspectorii fiscali.
În cazul în care nu există câștigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.
Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată și ocazional, de Sărbători.
Sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum și cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.