În urma câștigării premiului de categoria I la tragerea suplimentară Loto 6/49 din data de 31.12.2019, Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I cu 500.000 de lei, câte 100.000 de lei pentru fiecare din tragerile Loto 6/49 din 5, 9, 12, 16 și 19 ianuarie.
La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2 milioane lei (peste 437.400 de euro), iar la Joker, la categoria I, un report în valoare de peste 3,52 milioane lei (peste 736.500 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 398.500 de lei (peste 83.300 de euro), iar la Super Noroc, reportul categoriei I este de
peste 150.700 de lei (peste 31.500 de euro).
La tragerea suplimentară Loto 6/49, care a avut loc în data de 31 decembrie 2019, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 3.737.765 lei (peste 782.000 de euro).
Biletul norocos a fost jucat la agenția 11-028 din Bozovici, jud. Caraș-Severin, și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, prețul biletului fiind de 30,50 lei.