Lovitură la vârful BOR. DNA cere arestarea la domiciliu a Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie

Publicat: 16 05. 2017, 12:42
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța solicită Curții de Apel Constanța înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul PETRESCU TEODOSIE, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (detalii în comunicatul nr 128/VIII/3 din 3 februarie 2017)”, se arată în comunicatul DNA. 
 
Concret, procurorii DNA solicită instituirea măsurii arestului la domiciliu, argumentând că IPS Teodosie a încălcat regulile controlului judiciar, demarând activități de accesare a fondurilor europene, chiar dacă „acest lucru i-a fost interzis în mod expres și neechivoc prin obligațiile stabilite în cadrul controlului judiciar”. 
 
„La data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ștefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în același dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului și pe numitul Petrescu Teodosie, precum și să semneze și să depună documentația pentru obținerea adeverinței de suprafață de la Primăria Ovidiu, cu suprafața de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverința era necesară a fi folosită în relația cu APIA (Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanța Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188,75 ha”, se arată în comunicatul DNA.
 
Astfel, deși îi era interzisă atât desfășurarea oricărei activități care să presupună accesarea de fonduri europene în legătură cu Biserica Ortodoxă Română, Patriarhia Română sau Arhiepiscopia Tomisului, fie direct, fie prin alte persoane, dar și să comunice și să se apropie de martorii și inculpații din dosar, Teodosie nu a respectat aceste reguli și a semnat respectiva împuternicire. 
 
„A reieșit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuși, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverința de suprafață fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a și fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanța Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată – cea aferentă campaniei 2016 – era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ștefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că folosește anumite suprafețe agricole)”, mai arată procurorii. 
 
La începutul lunii februarie, DNA Constanța a dispus trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, sub control judiciar, fiind acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false sau inexacte, având rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016, IPS Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură pentru a primi fonduri europene.

„În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită Ferma 3 – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), având categoriile de folosință

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei.

În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul Petrescu Teodosie și de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului și Așezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

Față de fapta de luare de mită reținută anterior în sarcina IPS Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.