Lovitură pentru cei care aduc mașini vechi „de la bulgari”. Totul se face pentru reducerea POLUĂRII
Discuțiile s-au purtat în cadrul sesiunii de consultări inter-guvernamentale româno-bulgare care au avut loc vineri, la București, atunci când viceprim-ministrul și ministrul Mediului din România, Grațiela Gavrilescu, a avut reuniuni bilaterale cu ministrul bulgar al Mediului și Apelor, Neno Dimov, și cu Mariyana Nikolova, viceprim-ministru pentru politici economice și sociale al Guvernului Bulgariei, cea care coordonează și politicile de mediu.
„Având în vedere problematica mașinilor second-hand, discutată deja la nivel bilateral, precum și în cadrul Consiliului de Mediu din octombrie 2018, ne reiterăm interesul de a constitui un grup de lucru comun pe această temă, care să analizeze situația din cele două țări, în vederea identificării de soluții care să ajute la diminuarea importului acestor mașini și îmbunătățirea calității aerului”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu, în cadrul întâlnirii cu ministrul bulgar al Mediului.
Cei doi demnitari au convenit asupra dezvoltării unei colaborări în ceea ce privește stabilirea unui mecanism comun de control și monitorizare a importurilor de vehicule uzate destinate comercializării sau dezmembrării, pentru prevenirea generării de astfel de deșeuri pe teritoriul României și Bulgariei. Totodată, partea română și cea bulgară au fost de acord că este esențială semnarea unui Memorandum de înțelegere privind reducerea poluării cu plastic a Mării Negre și a fluviului Dunărea, în sectorul comun de graniță.
În cadrul discuțiilor s-a mai convenit realizarea unui schimb de experiență privind prevenirea generării deșeurilor municipale: provenite din gospodăriile din mediul urban, ca suport pentru crearea unui sistem sustenabil de gestionare a acestora, la nivelul comunităților locale; în instituțiile publice de mediu, ca sistem suport pentru crearea unei platforme intranet, cu evidențierea celor mai bune practici.