Lucian Micu, managerul Spitalului din Piatra Neamț, și-a anunțat demisia
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, Lucian Micu, și-a anunţat demisia. „Nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienţilor şi cadrele medicale afectate!”, a spus el.
Tragedia de sâmbătă seară din secţia ATI în urma căreia zece oameni şi-au pierdut viaţa ne-a afectat pe toţi. În special pe rudele pacienţilor, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze şi să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamţ şi medici din întreaga ţară, jurnalişti, pe mine şi familia mea, pe oamenii care înţeleg suferinţa şi care ştiu că nimeni nu şi-a dorit să se întâmple vreodată aşa ceva. Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovaţi, să cerem explicaţii, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Aşa, poate, sunt şi eu.
Dar am învăţat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, am încercat şi am găsit soluţii pentru ca unitatea medicală să rămână funcţională. A fost important pentru pacienţii care ajung şi acum în stare critică să aibă un spaţiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaţionale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul”, transmite Lucian Micu.
Lucian Micu: „S-a dorit a fi bine”
Acesta adaugă că toate deciziile luate şi acum şi înainte de incendiu au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod „cât mai bun şi eficient de pacienţi. S-a dorit a fi bine”.
„Din păcate, politica este în tot şi în toate. O pot înţelege. Aşa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când eşti lângă patul bolnavului vezi realitatea.
Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităţilor publice locale. Unii cu medicina, alţii cu banii. Între acestea mai apare şi politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze – pacienţii”, menţionează managerul.
În opinia acestuia, prezenţa sa în funcţia de manager „nu mai ajută la acest moment cu nimic”: „A venit momentul să mă retrag şi să aştept ca specialiştii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon şi a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienţilor şi cadrele medicale afectate!”.
Managerul precizează că îşi va depune demisia marţi la prima oră.
Lucian Micu a fost numit la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în urmă cu o lună şi este al 8-lea director al spitalului numit în mai puţin de un an.