Lucici-Baroni, vorbe frumoase despre Simona

Publicat: 27 05. 2015, 20:20

„Este incredibil. Simona este o mare campioană și o respect foarte mult și să joc atât de bine pe un teren așa mare mă face foarte fericită. Sunt foarte mândră de mine, este o victorie uriașă, este minunat. Știam că va fi dificil, trebuia să fac ce am făcut la US Open. Am încercat să joc foarte agresiv, să nu fac greșeli directe. Mă simt foarte bine acum, sunt fericită. Am vărsat câteva lacrimi pe teren. Atât timp cât corpul îmi va permite să joc tenis, voi continua”, a spus Lucici-Baroni.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, finalista ultimei ediții a French Open, a fost eliminată, miercuri, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, fiind învinsă, cu scorul de 7-5, 6-1, de croata Mirjana Lucici-Baroni, locul 70 WTA, după un meci de o oră și 11 minute.

În urma acestui eșec, Halep poate coborî pe locul 5 WTA.

Românca nu avea o amintire plăcută cu sportiva croată, în vârstă de 33 de ani. Și anul trecut, în turul 3 al US Open, Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2 atunci, a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (6), 6-2, de Lucici-Baroni, care venea din calificări, aceasta fiind singura lor întâlnire anterioară.

Eliminarea în turul 2 la French Open este cel mai slab rezultat al Simonei Halep la un Grand Slam, de la ediția 2013 a turneului de la Wimbledon.