Lucrările de reabilitare și restaurare a Teatrului Național București vor fi încheiate cu un an întârziere. „Va fi unul dintre cele mai moderne teatre naționale din Europa”, spune Ponta

Lucrările de reabilitare și restaurare a Teatrului Național București vor fi încheiate cu un an întârziere. Va fi unul dintre cele mai moderne teatre naționale din Europa, spune Ponta
Publicat: 26/11/2012, 16:54
Actualizat: 25/06/2013, 19:22

Lucrările de reabilitare și restaurare a Teatrului Național București (TNB) vor fi încheiate la sfârșitul lui 2014, cu aproximativ un an întârziere față de termenul programat inițial, costurile totale ridicându-se la 65 de milioane de euro, acoperite printr-un credit contractat de la BDCE.

Șantierul de construcții a fost inspectat, luni, de premierul Victor Ponta, care a anunțat că lucrările, începute în 2010, vor fi încheiate în 2014. El a dat asigurări că finanțarea este certă, cheltuielile totale, estimate la 65 de milioane de euro, fiind acoperite printr-un credit contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

„Va fi una dintre cele mai moderne teatre naționale din Europa”, a spus Ponta.

El a adăugat că noua clădire a teatrului va avea spații destinate expozițiilor și cafenelelor, dar nu ar găzdui manifestări politice, o decizie care va aparține însă administrației instituției.

Directorul general al TNB, Ion Caramitru, a spus la rândul său că este foate mulțumit de stadiul lucrărilor de reabilitare, dar a confirmat că acestea vor fi încheiate probabil în 2014, cu circa un an mai târziu decât a fost preconizat, din cauza întârzierilor înregistrate în procesul de mutare a Teatrului de Operetă.

„Conform planului, ar fi trebuit să fie gata la anul, în toamnă. Datorită faptului că Opereta a plecat abia recent, de o lună, decalajul va fi cu acest timp, un an-un an și două luni mai mult. În 2014, spre iarnă”, a spus Caramitru.

Întrebat de jurnaliști dacă speră ca mai mulți bucureșteni să vină la teatru odată cu finalizarea lucrărilor, directorul TNB a spus că, în ultimii doi-trei ani, a fost consemnat un aflux de public mai mare cu 160%-180% comparativ cu perioada anterioară și a apreciat că nu criza teatrului este de interes la acest moment, ci depășirea crizei economice.

Potrivit declarațiilor anterioare ale reprezentanților TNB, după ce lucrările de reabilitare se vor încheia, teatrul va avea șapte spații de joc: Sala Mare (900 de locuri), Sala Mică (250 de locuri), Sala Studio (598 de locuri), Sala Atelier (300 de locuri), Sala Pictură (286 de locuri), Sala Media și Amfiteatrul în aer liber.

Sălile Teatrului Național, după încheierea lucrărilor de reabilitare, vor fi rezervate atât spectacolelor permanente ale instituției, cât și spectacolelor realizate de studenți sau mini-stagiunilor unor teatre invitate.

În luna mai 2010, consorțiul format din Aedificia Carpați și Romest Electronic a câștigat licitația pentru reabilitarea Teatrului Național, valoarea contractului anunțată atunci fiind de 48 de milioane de euro, fără TVA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața