LUDOVIC ORBAN, despre primul acord MAI – BOR: „Numai cine nu muncește, nu greșește”
Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara, la Digi 24, că nu a cunoscut toate detaliile primei versiuni a acordului încheiat de ministrul de interne Marcel Vela cu Patriarhul Daniel pentru sărbătorile de Paște. Acordul a fost criticat de președintele Klaus Iohannis, ceea ce a determinat modificarea sa ulterioară.
„A existat o discuţie legată de condiţiile de sărbătorire a Sfintelor Sărbători de Paşti. Ministrul de Interne a semnat un acord, o înţelegere cu Preafericitul Patriarh, acea înţelegere chiar dacă, parțial avusesem discuţii cu domnul ministru, nu o cunoşteam chiar în detaliu. Am urmărit cu mare atenţie reacţiile, îngrijorările. Intervenţia Preşedintelui a fost clară şi fermă. Acest acord a fost modificat după discuţiile pe care le-am avut. Nu am intrat într-o analiză în detaliu, am avut doar o discuție cu domnul ministru Vela. Sigur că acordul mi-a fost transmis după semnare. Important este să fii atent, să ai reacţie imediată. Numai cine nu munceşte, nu greşeşte şi de fiecare dată când există riscul unei decizii greşite trebuie să ai capacitate să schimbi rapid aceste decizii”, a declarat Ludovic Orban, la Digi 24.
Premierul a subliniat că important este că acest acord a fost modificat ulterior și că „la ora actuală este conform tuturor ordonanțelor și recomandărilor specialiștilor epidemiologi. Riscurile de transmitere sunt aproape inexistente acum”, a adăugat Ludovic Orban. El i-a mulțumit și Patriarhului Daniel pentru „întelegere și deschidere”.
În ceea ce-l privește, Ludovic Orban spune că nu a vorbit cu preotul să vină cu Lumină la el acasă.
„Sunt ocupat de dimineață până seara”, a motivat șeful executivului de ce nu a făcut această solicitare până acum.
A precizat, însă, că va face Paștele acasă, cu familia, și că aceasta este și recomandarea pe care o are către toți românii: să stea acasă, în familie, să evite orice deplasare, orice contact și să aștepte Lumina de la reprezentanții parohiilor.
Ministrul de interne, Marcel Vela, a transmis, vineri seara, pe pagina sa de Facebook că a urmărit comentariile și criticile apărute pe rețelele sociale în urma acordului dintre Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Biserica Ortodoxă Română (BOR) și că a „căutat cea mai bună soluție, astfel încât să putem simți atât cât se poate sărbătoarea Paștelui”.
Ministrul s-a aflat în centrul criticilor, după ce prima variantă a acordului cintre MAI și BOR le permitea enoriașilor să se deplaseze la biserică de Paște, pentru a lua pâinea bincuvântată, iar angajații MAI ar fi trebuit să ducă lumină pe la casele oamenilor, în noaptea de Înviere.