Ludovic Orban exclude un nou “lockdown”: “Suntem departe de o astfel de decizie!” Care este principala grijă a Guvernului
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că, pentru moment, nu ia în calcul ca România să reintre în stare de urgență, deși numărul de cazuri noi de coronavirus a crescut alarmant în ultimele săptămâni.
De asemenea, premierul nu se gândește, deocamdată, să impună alte restricții, chiar dacă ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică (GCS) a arătat, în doar 24 de ore, 6.481 cazuri noi de coronavirus pe teritoriul României. Iar despre un “lockdown” nici nu se pune problema în clipa de față, deși mai mulți medici susțin că o astfel de soluție se impune.
“Obiectul nostru este să reducem creșterea numărului de cazuri. Ne confruntăm cu o creștere de cazuri, nu o negăm. Pe de altă parte, am gândit o serie de măsuri aferente acestei creșteri de cazuri, pe care le aplicăm, sunt în curs de aplicare și analizăm care sunt efectele acestor măsuri. Să mai impunem o serie de restricții va trebui să avem temeiuri serioase. Iar în ceea ce privește o carantinare totală, suntem departe de o astfel de decizie”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban: “Grija noastră este ca măsurile să nu afecteze România”
În continuare, premierul României a anunțat că monitorizează atent situația și așteaptă să vadă dacă măsurile de restricție pe care le-a impus în cadrul stării de alertă vor avea efectul scontat peste câteva zile. Ludovic Orban a mai anunțat că, în clipa de față, principala grijă a Guvernului este ca măsurile de restricție să nu afecteze economia.
“Am instituit măsuri care sunt gândite împreună cu specialiștii pentru depășirea anumitor praguri. Suntem în analiza efectelor. Este prematur să faci o analiză a măsurilor luate, pentru că efectele se văd după o perioadă de 10 zile. Suntem într-o continuă evaluare a altor posibile măsuri pe care le putem adopta. Pe de altă parte, grija noastră este ca aceste măsuri să nu afecteze economia”, a mai spus Ludovic Orban.