Ludovic Orban: Imediat ce va fi adoptată Hotărârea de Guvern, salariile minerilor vor fi acordate
Potrivit șefului Camerei Deputaților, Ludovic Orban, imediat ce va fi adoptată Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare a ordonanței de urgență, salariile minerilor vor fi acordate.
Orban: „De vină sunt două greșeli ale PSD”
„O delegație a sindicatelor minerilor a fost primită de Virgil Popescu și Florin Cîțu. În urma discuțiilor, guvernul deja a adoptat o modificare a OUG pentru a permite plata pe o perioadă de trei luni a salațiilor din Fondul de Garantare. Practic s-a permis să se utilizeze bani din acest fond și pentru plata salariilor pentru companii aflate în insolvență. Tocmai să se poată plăti salarii”, spune președintele PNL, Ludovic Orban
Fostul premier mai spune că situația Complexului Energetic Hunedoara este critică, de vină fiind două „greșeli foarte importante ale guvernărilor PSD”, respectiv faptul că nu a fost pus în practică un plan de restructurare și acordarea unui un ajutor de stat care nu a fost dat în condițiile reglementărilor existente la nivel european și care trebuie returnat.
Soluție temporară pentru plata salariilor minerilor
„Noi am găsit această soluție temporară pentru plata salariilor minerilor – și felicit guvernul pentru că s-au mișcat foarte repede, dar, în perspectivă, trebuie să găsim o soluție care să stea în picioare – o companie cu active viabile și care să aibă capacitatea de a fi profitabilă, de a putea rămâne pe piață. Guvernul a fost extrem de atent, a negociat cu sindicatele, deja a fost adoptată OUG, se află în pregătire normele de aplicare a ordonanței. Imediat ce va fi adoptată Hotărârea de Guvern, salariile vor fi acordate”, mai spune Orban.
Liberalul mai afirmă că minerii din Valea Jiului se pot pensiona, pot fi disponibilizați voluntar sau se pot angaja în cadrul companiei care va fi înființată.