Ludovic Orban, întâlniri de lucru cu reprezentanții Tarom și Blue Air
Premierul Ludovic Orban s-a întâlnit luni cu reprezentanții companiilor aeriene Tarom și Blue Air, companii a căror activitate a fost afectată de evoluția pandemiei de coronavirus. Conform unui mesaj al Guvernului, în cadrul întâlnirii de lucru s-au discutat măsurile guvernamentale care pot fi aplicate pentru susținerea celor două companii.
S-au discutat măsurile guvernamentale care pot fi aplicate pentru susținerea celor două companii
„Împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și cel al Finanțelor, Florin Cîțu, au fost analizate soluțiile de sprijin avute în vedere de Guvern, în scopul redresării economice a celor două companii”, a scris Guvernul României pe o rețea de socializare.
Conform Guvernului, au fost discutate condițiile în care pot fi aplicate măsurile guvernamentale de susținere, în concordanță cu normele europene, și calendarul aprobării și implementării acestora.
Cum se implică statul român pentru a salva de la faliment o companie aeriană privată
Criza coronavirusului s-a materializat într-un factor perturbator nu numai la nivel medical, acolo unde sunt înregistrate, pe întreaga planetă, din ce în ce mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 și decese, dar și la nivel economic sau social. România nu face excepție, fiind parte integrantă a acestui scenariu halucinant și alarmant, iar foarte multe companii, indiferent de domeniul de activitate, și-au trimis deja angajații în șomaj tehnic.
Specialiștii avertizează că va urma o criză economică fără precedent, după criza medicală, iar pierderile financiare sunt șivor fi uriașe. Într-o perioadă în care distanțarea socială este, cel puțin deocamdată, soluția recomandată pentru a se încerca stoparea răspândirii infecției cu noul coronavirus, companiile aeriene au de suferit. Oamenii nu mai pot călători, avioanele rămân țintuite la sol, cursele sunt drastic limitate. Într-un astfel de context, perspectivele devin sumbre, iar statul român încearcă să ofere ”injecții financiare” absolut necesare. Însă apar și inevitabilele semne de întrebare.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode: ”Au fost demarate discuții cu Comisia Europeană…”
Invitat la Realitatea Plus, Lucian Bode – ministrul Transporturilor – a făcut o dezvăluire surprinzătoare. Și asta nu pentru că statul român dorește să ajute, financiar, compania TAROM – ceea ce este de înțeles, fiind vorba despre o companie de stat -, aflată într-o situație critică din cauza pandemiei de coronavirus, ci pentru că ”la pachet” a intrat în acest scenariu și o companie aeriană… privată – Blue Air.
”Noi am demarat discuții cu Comisia Europeană. Suntem în discuții cu Consiliul Concurenței, Ministerul Finanțelor, cu toate instituțiile statului român responsabile, cu un demers absolut necesar și anume acela de a solicita un ajutor pentru compensarea efectelor pandemiei. Vorbim de aproximativ 65 milioane de euro pentru fiecare companie (n.red. – TAROM și Blue Air). Deci undeva la 130 milioane de euro ar fi necesare pentru a salva cele două companii”, a explicat Lucian Bode.
Privilegiata companie aeriană Blue Air a devenit cel mai mare transportator aerian cu acţionariat privat românesc, iar la finalul anului 2018, spre exemplu, raporta afaceri de 2,3 miliarde de lei, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, potrivit informațiilor Ministerului de Finanţe. La vremea respectivă, Blue Air avea 1.121 de angajați și transporta aproximativ 5,2 milioane de pasageri pe an. Pandemia de coronavirus a pus, însă, o frână și companiei private, iar reprezentanții acesteia au apelat la ajutorul Guvernului ”pentru a nu intra în faliment”. Solicitarea Blue Air a primit aviz pozitiv, cu toate că există și întrebarea firească referitoare la această implicare a statului pentru a scoate din impas… o firmă privată.