Ludovic Orban scapă definitiv de controlul judiciar
Magistrații instanței supreme au decis revocarea controlului judiciar în cazul lui Ludovic Orban în dosarul în care fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei este acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală, decizia fiind definitivă.
Ludovic Orban, fost candidat al Partidului Național Liberal (PNL) și prim-vicepreședinte al formațiunii politice, a fost trimis în judecată fiind acuzat de folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Procurorii susțin că la data de 1 martie 2016, Ludovic Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, cerându-i bani pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcția de primar al Municipiului București. Omul de afaceri căruia Ludovic Orban i-ar fi solicitat ajutorul financiar este Tiberiu Urdăreanu, potrivit unor surse judiciare.
Aceleași surse au precizat că Urdăreanu a purtat tehnică la una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu Ludovic Orban, înregistrându-l pe acesta când îi cerea 50.000 de euro, bani care urmau să ajungă la doi patroni de televiziune, Sorin Oancea, directorul B1 Tv, și Cozmin Gușă, acționarul postului Realitatea Tv, pentru a își asigura aparițiile televizate în timpul campaniei electorale.
Ludovic Orban i-ar fi cerut lui Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro în numerar, „nu în vreo modalitate legală, precum și cu depășirea plafonului stabilit prin Legea finanțării partidelor politice, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului”, susțin procurorii.
Potrivit DNA, Urdăreanu a acceptat înțelegerea „în considerarea funcției de conducere pe care Orban Ludovic o deține în cadrul unui partid și a potențialului de intervenție al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.