Pandemia de coronavirus este o pedeapsă divină împotriva omenirii pentru atitudinea sa lipsită de respect faţă de natură, a declarat marţi preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, relatează agenţiile de presă EFE, Interfax şi RIA Novosti.
Coronavirusul, „pedeapsă divină”
„Dumnezeu, probabil, ne-a pedepsit cu acest coronavirus pentru comportamentul nostru lipsit de respect faţă de natură. Dacă nu vom avea o relaţie armonioasă cu natura, nu vom fi sănătoşi, iar copiii noştri vor trăi în mizerie”, a spus el în timpul unei vizite la grupul industrial Gorizont, potrivit agenţiei de stat Belta.
Gorizont are o vastă arie de activitate, de la fabricarea de echipamente electrice, sisteme de încălzire şi bucătării până la automobile.
Atunci când virusul a apărut, Lukaşenko a negat că ar exista vreo pandemie de COVID-19, calificând-o drept o „psihoză în masă”. El recomanda ca antidot la infecţiile cu SARS-CoV-2 vodca, hocheiul pe gheaţă sau munca pe ogoare la volanul unui tractor, dar ulterior nu a avut de ales şi a recunoscut existenţa COVID-19, întrucât el însuşi a contactat virusul.
Liderul bielorus a salutat marţi utilizarea în creştere a echipamentelor electrice, subliniind existenţa în Belarus a unor programe pentru stimularea utilizării încălzitoarelor electrice de apă în sectoarele rezidenţiale şi fabricarea de maşini şi autobuze electrice.
„După cum aţi putut constata, am început deja să producem maşinile noastre electrice, nu doar să le cumpărăm. Stimulăm mult aceste producţii”, a spus el
Lukaşenko a menţionat că multe ţări europene au stabilit deja termene pentru retragerea totală a vehiculelor cu motoare cu ardere internă şi a spus că Belarus „are posibilitatea de a face acest lucru mai devreme şi o va face”.
În acest sens, preşedintele belarus a indicat că ţara sa va utiliza energia electrică produsă de centrala nucleară dată recent în exploatare în Belarus.
Centrala, inaugurată în noiembrie, face obiectul unor critici virulente din partea a două ţări baltice vecine Belarus – Letonia şi Lituania, care susţin că aceasta reprezintă o „ameninţare la adresa securităţii lor naţionale”.