Prima pagină » Știri » Lula și Bolsonaro, candidații la președinția Braziliei, s-au jignit reciproc în fața întregii țări: „Ești regele prostiei”

Lula și Bolsonaro, candidații la președinția Braziliei, s-au jignit reciproc în fața întregii țări: „Ești regele prostiei”

Lula și Bolsonaro, candidații la președinția Braziliei, s-au jignit reciproc în fața întregii țări: „Ești regele prostiei”

Lula da Silva și Jair Bolsonaro, adversari în turul al doilea al prezidențialelor din Brazilia pe 30 octombrie, s-au jignit unul pe celălalt duminică, la începutul unei dezbateri televizate față în față.

Lula i-a adresat câteva replici acide adversarului său, ca „mic dictator” sau „regele informațiilor false și al prostiei”, care i-a răspuns la rândul lui că este „o rușine națională”.

„Din cauza neglijenţei tale, peste 680.000 de persoane au murit de Covid în Brazilia, în timp ce mai mult de jumătate ar fi putut fi salvate”, a afirmat fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), referindu-se în special la întârzieri în achiziţionarea de vaccinuri, în cursul acestei dezbateri pe canalul Bandeirantes.

La rândul său, preşedintele de extremă-dreaptă a criticat „corupţia din belşug în Brazilia” în perioada celor două mandate ale adversarului său.

Înaintea primului tur au mai avut loc dezbateri, dar în prezenţa altor candidaţi, lăsând mai puţin timp confruntării directe între cei doi favoriţi care duminică s-au acuzat reciproc că mint.

„Lula, nu mai minţi, un om de vârsta ta!”, a lansat presedintele de extremă-dreaptă, 67 de ani, în primele minute.

„Tu eşti regele informaţiilor false, regele prostiei”, i-a replicat Lula da Silva, 76 de ani, scrie AFP, citată de Agerpres.

Jair Bolsonaro l-a mai acuzat pe fostul metalurgist că„nu are nici cea mai mică preocupare pentru cei mai săraci”, felicitându-se că a aprobat cheltuieli excepţionale ridicând la 600 de reali (circa 97 de euro) alocaţiile plătite celor mai sărace familii.

Lula da Silva a câștigat primul tur, dar nu și alegerile din Brazilia Lula da Silva a obţinut 48,3% din voturi în primul tur, faţă de 43,2% pentru preşedintele de extremă-dreaptă.

Campania electorală a fost marcată de atacuri virulente între candidaţi şi anturajul acestora care nu a ezitat să lanseze acuzaţii de canibalism, pedofilie sau legături cu crima organizată.

Jair Bolsonaro a fost criticat sâmbătă de opoziţia de stânga pentru că a povestit că a intrat în 2021, în timpul unei vizite într-un cartier sărac din Brasilia, într-o casă locuită de tinere venezuelene, minore, sugerând că ar fi fost prostituate.

„Mi-am parcat motocicleta la un colţ de stradă, mi-am scos casca şi am început să mă uit la fetele, trei sau patru, drăguţe, 14, 15 ani, îmbrăcate aşa cum poţi fi sâmbăta într-un cartier. S-a creat o atmosferă, m-am întors, + pot să intru în casa ta? +, am intrat”, a spus el.

Acuzații fără rușine în fața întregii țări

Bolsonaro a afirmat în repetate rânduri că Brazilia va avea aceeaşi soartă ca şi Venezuela în cazul victoriei rivalului său.

În faţa valului de critici stârnit de aceste declaraţii, preşedintele brazilian a dat asigurări că a „combătut mereu pedofilia” şi a precizat că a intrat în casă împreună cu „alte zece persoane” şi în faţa camerelor, potrivit Theguardiancom.

Ajuns la studio pentru dezbatere, preşedintele de extremă-dreaptă a declarat că ultimele 24 de ore au fost „cele mai groaznice” din viaţa sa din cauza acestor acuzaţii.

Lula da Silva a mizat pe cartea provocării purtând pe vesta de la costum o broşă cu sigla unei campanii împotriva abuzului sexual asupra copiilor şi adolescenţilor.

Duminică, preşedintele Tribunalului superior electoral, Alexandre de Moraes, a ordonat ca înregistrările video care îl asociază pe Jair Bolsonaro cu pedofilia să fie eliminate de pe principalele platforme de socializare, comentariile preşedintelui, fiind în opinia sa, „scoase din context”.

Lula ar urma să câştige turul secund al prezidenţialelor, care vor avea loc pe 30 octombrie, cu 53% din voturile exprimate, faţă de 47% pentru Jair Bolsonaro, potrivit unui sondaj Datafolha publicat vineri.

Turul al doilea se anunţă foarte disputat în aceste alegeri extrem de polarizate, iar cei doi candidaţi s-au străduit să-şi atragă sprijin politic şi să-i convingă pe cei indecişi, ducând o campanie intensă în toată Brazilia.

Diferitele institute de sondare au fost criticate pe scară largă pentru că nu au anticipat scorul ridicat al preşedintelui în exerciţiu, căruia i-au atribuit maxim 37%, în turul întâi.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele

Citește și