Luni începe Săptămâna Albă, ce precede postul Paștelui
În Săptămâna Albă nu se mai gătesc preparate cu carne, însă sunt permise ouăle, brânza și peștele, de două ori pe zi, iar miercurea și vinerea, o singură dată pe zi.
Postul Paștelui va începe în 3 martie și se va încheia la 20 aprilie, când se va sărbători Învierea Domnului. Acest post este considerat cel mai aspru din an – are șapte săptămâni și doar două zile cu dezlegare la pește, respectiv de Bunavestire (25 martie) și de Florii (13 aprilie).
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, ține să sublinieze că postul nu este o „cură de slăbire”, ci una a împăcării cu apropiații, a rugăciunii și faptelor bune, după cum spunea și părintele Ilie Cleopa.
În acest an, Paștele ortodocșilor este în aceeași zi cu cel al catolicilor, la fel cum s-a întâmplat în 2010 și 2011. La fel se va întâmpla în 2017, la 16 aprilie, și în 2025, la 20 aprilie. Altfel, diferența dintre Paștele catolic și cel ortodox poate varia de la o săptămână la cinci săptămâni, cum s-a întâmplat în 2008.