LUPT pentru a-mi recâștiga până și cea mai mică URMĂ de încredere. În România spitalele UCID. Mărturii după trei ani de la COLECTIV
Adina Apostol povestește cum i-a schimbat viața tragedia din clubul Colectiv. Acum duce o luptă continuă pentru a-și recâștiga încrederea în sine și în forțele proprii. Asta pe lângă bătălia zilnică, de Sisif, pentru a se recupera fizic.
„Este data în care mi s-a schimbat viața complet… sau mai bine spus, data în care viața mea a luat-o de la zero, căci am pierdut atât de multe în Colectiv, încât a trebuit și trebuie să lupt în fiecare secundă pentru a recâștiga până și cea mai mică urmă de încredere în forțele proprii și în mine. Sunt internată, asta spune multe cred. Fac operații, bandaje, recuperare, masaj, hidratare, protecție împotriva soarelui. Este foarte obositor, însă simt că este singura cale că să mă pot împăca din nou cu mine, cât de cât..”, mărturisește Adina, la trei ani de la tragedia care a marcat-o pentru totdeauna.
Tratamentele pe care trebuie să le urmeze costă 2-3.000 de euro pe lună.
„După fiecare operație, trebuie să fac masaj pe zona respectivă, să o hidratez foarte mult, să am grijă să nu se usuce, să aplic presiune, compresie prin bandaje sau haine compresive, în funcție de zona operată. Costurile pot ajunge până la 2-3.000 de euro pe lună, cu tot cu operații și cele necesare după. Mai mult sau mai puțin, în funcție de operația făcută. În spitalul în care mă operez eu, se decontează tratamentele, însă durează mult până se fac plățile, de obicei. Primesc notificări peste notificări la adresa din buletin, însă cei de aici, din Bruxelles, știu cum stă treaba, că se plătește, dar durează… Sunt niște notificări automate, însă în alte clinici, din acest motiv, am fost refuzată. Deoarece plățile se fac înainte sau imediat după intervenție, nu după săptămâni sau luni. Deși făcusem dosar pentru plata unor tratamente în Stockholm, de exemplu, nu am putut beneficia, pentru că ai noștri nu fac plata decât după multe săptămâni. Am avut tot ce mi-au cerut la dosar, dar degeaba… Am reușit până la urmă cu ajutorul unei companii din România, care m-a sponsorizat, dacă pot spune așa, să merg să mai fac intervenții acolo, fără ajutorul statului român,” povestește Adina.
A mai venit în țară de câteva ori, pentru câteva zile, însă nu crede că ar mai putea păși prin Centrul Vechi al Capitalei.
„Este prea greu… De trei ani, departe de tot ce mă înconjura odată… Dar în Centrul Vechi nu am mai pășit.. Am fost doar în locuri care mi s-au părut cât de cât mai sigure, iar acum, din obișnuință, mă uit după extinctoare, ieșiri de urgență, uși, geamuri, orice mi-ar putea salva viața. Și eu am frecventat o dată acele cluburi din Centrul Vechi din subsoluri, însă după ce mi s-a întâmplat, am realizat cât de periculoase pot fi… Sigur că nu recomand nimănui să le frecventeze… Patronii sunt cei care ar trebui să muncească și să investească puțin pentru a le face sigure, iar dacă nu pot, să le închidă și eventual să redeschidă în locuri mai ok… avem și un exemplu… Clubul Expirat… probabil îi știți povestea. Acum, în Expirat, am curaj să merg,” a completat Adina.
La fel ca majoritatea celor care au reușit să supraviețuiască tragediei din clubul bucureștean, tânăra crede că nimic nu s-a schimbat în bine după trei ani.
„Din păcate nu! Se vede clar și zi de zi chiar, la tv și în mass media, că e mai rău, spitalele omoară oameni, pentru că medicii se chinuie să salveze vieți, dar nu au resurse. Drumurile nu sunt sigure, nu sunt semnalizate, nu sunt luminate, însă noi aruncăm banii pe lucruri inutile, referendumuri care îndrumă la ură și exerciții care ne demonstrează că vom muri în număr foarte mare în caz că se întâmplă ceva în România… asta știam. Ambulanțele și echipajele poate vor fi spirt și vor ajunge instant la răniți, dar unde ne vor transporta?” întreabă ea.
Adina ar da orice să poată schimba ceea ce s-a întâmplat, să nu -și piardă nimeni viața. „Mi-ar plăcea din suflet să pot schimba acea seară… să pot opri acele focuri de artificii cumva… Mi-aș fi dorit să nu moară nimeni acolo, nu să mă salvez doar pe mine… și Colectiv să rămână o amintire frumoasă, nu plină de sânge și durere!” conchide tânăra.
La trei ani de la incendiul din Clubul Colectiv, furia părinților și a victimelor care au supraviețuit este încă vie. Justiția românească nu a stabilit vinovații. La fiecare termen din dosar, sala de judecată este ticsită de victime și de susținători, care o părăsesc la fel de dezamăgiți.
În dimineața zilei de 31 octombrie 2015, procurorii se aflau deja la fosta Fabrică Pionierul, unde strângeau probe și date pentru a demara o anchetă penală. Inițial, cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, însă printr-o ordonanță a procurorului general – Tiberiu Nițu, la acel moment – dosarul a fost preluat de Parchetul General, fiind desemnată o echipă care să lucreze la anchetă.
Cercetările de la Parchetul General au fost încheiate în data de 28 aprilie 2016, când s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților. Sunt opt inculpați în dosar: cei trei patroni ai Clubului Colectiv, trei artificieri și două societăți comerciale (Colectiv Club SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL). Acuzațiile sunt grave: ucidere din culpă în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. Dosarul a parcurs pași puțini și greoi: inițial la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competența instanței. În final, a ajuns la Tribunalul București, dar nici acolo nu a înregistrat progrese, termenele fiind amânate din cauza lipsei de proceduri, erori în citare, angajare apărător etc.
Au fost trimiși în judecată și pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei, care știau că acel club funcționează fără autorizații de securitate la incendii și au ignorat acest lucru. La primul termen de la Tribunalul Militar, instanța care a primit dosarul pompierilor, judecătorii au decis la finele lunii decembrie 2017 să înainteze această cauză Tribunalului București, pentru a se discuta reunirea cu cealaltă, aflată deja pe rolul instanței civile.
Nici edilii nu au scăpat de Colectiv. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4, alături de Aurelia Ioficiu, șef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 București la data faptelor, acuzată de complicitate la abuz în serviciu, Luminița Ganea, consilier în cadrul structurii și de Sandra Moțoc, referent superior în cadrul serviciului, asupra căreia planează suspiciuni de complicitate la abuz în serviciu.
Toate cele trei cauze se află într-un singur dosar, cel de la Tribunalul București. Însă de mai bine de doi ani, nu au fost înregistrate progrese în dosar, dezamăgirea fiind prezentă pe chipurile supraviețuitorilor și a părinților care și-au pierdut copiii în incendiu: încă un termen încheiat, încă o amânare și nicio schimbare.
„Aștept să văd că se face odată dreptate, aștept să văd că procurorii noștri, judecătorii, statul român, Ministerul Justiției, care se luptă de vreo doi ani pe baricade cu legile, vor face dreptate. Vreau să văd că acest proces urmează ritmul, aș vrea să văd că ce s-a întâmplat în acea noapte și ce s-a întâmplat în spitale intră intr-un proces. După cum știm bine, nu se întâmplă nimic pe partea aceea. Aș vrea să văd mai mult curaj din partea Justiției române, mi-aș dori să văd politicieni, pentru că urmează alegerile, să își arate interesul față de dosarul Colectiv. Iată că au murit 65 de inși în urma acelui incendiu, avem peste 50 de grav răniți în contiuare. Din partea tuturor nu avem decât lipsă de interes total!”, a declarat Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și părintele unui tânăr decedat după incendiul de la Colectiv.
În urmă cu câteva luni, aceștia au primit altă lovitură: judecătorul Valeriu Mihail Terceanu, care se ocupa de cauză, s-a pensionat în luna august. Potrivit procedurii, acest lucru înseamnă că dosarul poate fi reluat de la zero. Judecătorul Mihai Bălănescu a fost repartizat în locul lui și a decis să preia declarațiile făcute deja în proces de ceti trei patroni din Colectiv.
Însă apărătorii din dosar au contestat probele cu martori, efectuate în cursul urmăririi penale și rezultatele rapoartelor de expertiză și au solicitat readministrarea probatoriului, instanța încuviințând cererile. Avocatul lui Alin Anastasescu, unul dintre patronii Clubului Colectiv, a subliniat că are probe noi și martori: angajații care au participat la pregătirea sălii.
De asemenea, judecătorul a încuvvințat înscrisurile deja depuse la dosar care arată situația medicală și cauzele care au dus la deces, dar și cela care vor apărea ulterior privind evoluția stării victimelor aflate încă în tratament. Au fost admise și orice înscrisuri extrajudiciare raportate la situația medicală a părților civile, dar și cea materială (cheltuieli). De asemenea, au fost admise toate înscrisurile care îi vizează pe cei care au murit, inclusiv latura materială – „pomeni, lucruri creștinești”.
Următorul termen a fost stabilit pe data de 9 noiembrie, când vor fi readministrate probe și vor fi audiati primii 25 de martori.
Victimele au încredere în noul judecător
„Pentru mine, este un pas înainte, pentru că judecătorul i-a disciplinat pe cei din sală. A luat frâiele în mână. A fost o întrevedere militărească. Termenul dat e la două săptâmâni, adică scurt. Am o singură dorință: acest proces să fie cinstit, să fie echidistant față de toată lumea, faptele să reiasă din rechizitoriu, cei vinovați să plătească”, a declarat Marian Leușteanu.
Alți părinți sunt sceptici. Eugen Iancu crede că autorităților și politicienilor nu le pasă cu adevărat de cetățeni, mai ales de tragedia din 30 octombrie 2015.
„Văd mult festivism, ne lăudăm că suntem frumoși și buni, în realitate însă să ne ferească Dumnezeu de un nou Colectiv. (…) Vrem să știm ce s-a întâmplat în acel incendiu, (…) pentru că nu poți să ai o decizie a cuiva care spune că autopsiile copiilor morți în străinătate se fac doar în România, nu poți să ai interdicția plecării răniților în străinătate în prima săptămână și nimeni să nu răspundă pentru asta, nu pot să treacă 3 ani în care un judecător – să nu zic o justiție întreagă – își bate joc de acest dosar. Pentru că ne amintim că un an de zile nu puteam purta corespondența cu Italia și apoi cu Spania. Cineva ține acest proces. Pentru ce, de ce, nu știu. Îmi doresc ca acest judecător să judece un proces corect, nu să-l tergiverseze. Aștept ca acest proces să-și urmeze cursul”, afirmă, nemulțumit, Iancu.
Un alt părinte care și-a pierdut copilul în incendiu nu mai are încredere în Justiție.
„Partea proastă e că nimeni nu încearcă nimic concret să se afle adevărul, ce s-a întamplat acolo. Nu cred că vom afla cândva adevărul,” a declarat Elena Matei, care și-a pierdut fiul în tragedie.
Eugen Iancu cere ca vinovații să plătească, însă nu e vorba de banii ceruți de părțile civile.
„Vrem să plătească. Nu e vorba de bani. Am văzut că s-a pus accentul pe bani. Noi vrem să găsim vinovații și vrem ca așa ceva să nu se mai întâmple. Nu s-a întâmplat nimic. Trebuie să întrebăm de ce judecătorii. Cu siguranță, procesul nu a fost o prioritate,” a mai spus Iancu.
Potrivit Parchetului General, în dosar s-au constituit părți civile 139 de persoane, 11 spitale și cinci instituții. În prezent, inculpații sunt sub control judiciar. În urma incendiului au murit 64 de tineri, iar un alt tânăr a murit la aproape doi ani de la tragedie. De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-și îngriji rănile.
Traficul va fi restricționat, marți, în centrul Capitalei pentru un marș comemorativ în amintirea victimelor de la Colectiv, denumit „Marșul Chitarelor”, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.
Asociația Colectiv GTG 3010 organizează, marți, o campanie denumită „Marșul Chitarelor”. Astfel, între orele 19:30 – 20:30, va avea loc marșul comemorativ denumit „Marșul Chitarelor „, în memoria victimelor de la Clubul Colectiv. Între orele 18.30 – 19.30, oamenii se vor aduna în Parcul Unirii, pe trotuarul dinspre magazinul Unirea, iar între orele 19.30 – 20.30, se vor deplasa pe traseul: Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecției Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Unirii, Pod Șerban Vodă, Splaiul Unirii, str. Bucur, Piața Bucur.
Traficul rutier va fi închis și reluat progresiv pe traseul de desfășurare al marșului, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul PMB și al Brigăzii Rutiere.
Marți, 30 ocotmbrie, se împlinesc 3 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un an și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.