Lupta pentru transmiterea extragerilor Loto. Ce face TVR după ce a pierdut în fața celor de la Kanal D
TVR a anunțat, marți, că a participat la o selecție de oferte organizată de Loteria Română pentru difuzarea extragerilor Loto, precizând că a fost dezavantajată voit și că a contestat rezultatul acesteia, care ar fi fost câștigată, potrivit unor surse din audiovizual, de Kanal D.
Societatea Română de Televiziune (SRTv) contestă rezultatul selecției de oferte privind transmiterea extragerilor Loto, se spune într-un comunicat remis marți MEDIAFAX.
„În acest sens, SRTv a depus astăzi, 12 martie 2013, o contestație la Consiliul de Soluționare a Contestațiilor și la Loteria Română”, se spune în comunicatul TVR.
Televiziunea Română consideră că a fost „dezavantajată voit prin cerințele specificate în documentația de atribuire”.
„TVR contestă modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanței nr. 34/2006 privind achizițiile publice, precum și una dintre cerințele de calificare din documentația de atribuire, care dezavantaja vădit televiziunea publică. Este pentru prima dată când Loteria Română solicită deținerea certificatului ISO 9001 televiziunii care ar difuza extragerile Loto, certificat care, de altfel, nu este specific industriei media”, se spune în comunicatul TVR.
Potrivit sursei citate, după expirarea contractului cu Loteria Română, Televiziunea Română și-a manifestat dorința de a încheia un nou contract, prin depunerea unei oferte.
„TVR are deja o tradiție în difuzarea în direct a extragerilor organizate de Loteria Română. Parteneriatul dintre cele două instituții a fost unul avantajos pentru ambele părți, TVR 1 având cea mai mare acoperire terestră (peste 99% din populație), extragerile Loto ajungând astfel la un număr foarte mare de români”, spune TVR.
Totodată, Televiziunea Română precizează că dorește să ofere în continuare tuturor românilor posibilitatea de a urmări extragerile Loto și face toate demersurile în această direcție.
Pe de altă parte, surse din audiovizual au declarat marți, pentru MEDIAFAX, că selecția de oferte organizată de Loteria Română pentru stabilirea televiziunii care va difuza extragerile Loto ar fi fost câștigată de Kanal D. Conform surselor citate, doar Televiziunea Română și Kanal D s-ar fi înscris la respectiva selecție de oferte organizată de Loteria Română.
Contactați marți de MEDIAFAX, reprezentanții Kanal D nu au dorit să comenteze.
Reprezentanții Loteriei Române nu au putut fi contactați până la momentul difuzării acestei știri.
Dan Alexandru Ghiță a fost demis, vineri, 8 martie, de către ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, din funcția de director general al Companiei Naționale Loteria Română.
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că vicepremierul Daniel Chițoiu nu l-a „dat afară” pe șeful Loteriei, ci l-a înlocuit, el arătând că „bine a făcut” procedând astfel și că a fost informat în prealabil de către Chițoiu.
Pe de altă parte, potrivit gandul.info, în 8 februarie 2012, Loteria Română a atribuit TVR un contract în valoare de 2,8 milioane de lei, fără TVA, pentru „servicii de divertisment în scopul transmiterii tragerilor loteristice”. Contractul a început din 9 februarie 2012, fiind valabil pentru 106 ediții în care, pe lângă extragerile loto, erau difuzate și o serie de momente artistice. Contractul a expirat săptămâna trecută, mai scrie gandul.info.