Luptătorul K1 Florin Ilie, prins de trupele speciale, după ce a refuzat să oprească când era urmărit de Poliție, apoi a lovit un agent

Publicat: 02 04. 2014, 16:45
Actualizat: 02 02. 2019, 07:36

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Ionuț Bocancea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că polițiștii au tras, miercuri, un foc de avertisment pentru prinderea luptătorului K1 Florin Ilie care fugise de agenții care au vrut să îl oprească în trafic pentru un control de rutină.

„Un echipaj de Poliție a vrut să îl oprească pe Florin Ilie cu un semnal regulamentar. Acesta nu a oprit, astfel că echipajul a pornit în urmărirea lui. Pe Calea Girocului (cartier situat în sudul municipiului Timișoara – n.r.) cel urmărit a oprit mașina și a fugit printre blocuri. Unul dintre polițiștii din echipaj l-a ajuns din urmă, fiind lovit în zona feței de cel pe care îl urmărea. Colegul a tras un foc de avertizare în aer și a cerut intervenția trupelor speciale”, a declarat Bocancea.

Potrivit sursei citate, luptătorul K1 a fost prins, în final, apoi a fost dus la sediul Poliției Timiș, unde urmează să fie audiat.

În 2012, Florin Ilie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timișoara la trei ani de închisoare cu suspendare și plata de daune morale de 12.000 de euro, după ce a bătut un bărbat din Timișoara.