„Mă bate tata și mă dă afară din casă. Ajutați-mă! „. Radiografia unui fenomen încă nerezolvat în România

Potrivit statisticilor Asociației, în rândul fetelor, cele mai întâlnite categorii de vârstă sunt: 13 – 15 ani (28,64%), 10 – 12 ani (16,78%), iar în rândul băieților: 10 – 12 ani (21,24%), 6 – 9 ani (11,75%). „Sunt chiar și copii de grădinița care ne contactează, în principal pentru a-și îndeplini nevoia de comunicare”, spune Cătălina Surcel.

Ioana este asistentul social care a preluat cazul Irinei, o adolescentă de 16 ani care și-a stăpânit lacrimile și a cerut ajutorul într-o situație pe care nu o putea rezolva singură. Irina locuiește singură cu tatăl ei, bolnav de cancer. Mama ei este plecată în altă țară și, după cum spune fata, pare că niciodată nu are timp să o asculte pe fiica ei.

„Mă bate tata și mă dă afară din casă. Îl înțeleg că îi este greu și suferă din cauza bolii, dar nu vreau să mă mai bată. Nu am greșit cu nimic”, i-a spus Irina Ioanei atunci când a sunat la Telefonul Copilului.

ACTUALITATE Dan Puric, mesaj pentru români de Anul Nou: „Stați în picioare și nu îngenuncheați decât în fața lui DUMNEZEU”

12:15

SPORT David Popovici, în top! Înotătorul român face parte dintre cei mai BUNI 10 sportivi din Balcani în 2024

12:00

Singurul ajutor pe care l-a primit vreodată fetița a fost de la vecinii care au primit-o în propriile case atunci când tatăl ei îi încuia ușa.

„Irina m-a surprins pentru că, deși tatăl ei se purta urât cu ea, avea puterea interioară și capacitatea de a-l înțelege și era dispusă să-l ierte. Înțelegea că tatăl ei sufera deoarece este bolnav și are nevoie de ajutor. Dorea ca cineva să vorbească cu tatăl ei și să-l determine să conștientizeze comportamentul față de ea, faptul că o face să sufere”, povestește asistentul social.

„Sunt în fața casei, cu bagajele făcute și nu știu unde să mă duc!”

Veronica are 14 ani și s-a trezit alungată de acasă pentru că a întârziat o jumătate de oră față de ora la care trebuia să ajungă din oraș. Andreea a fost cea care a preluat cazul Veronicăi. Psihologul își aduce aminte cuvintele fetiței: „Vă rog foarte mult să mă ajutați! Sunt în fața casei, cu bagajele făcute și nu știu unde să mă duc! M-a certat pentru că am întârziat o jumătate de oră; m-a lovit și mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă în viața lui”.

Veronica provine dintr-o familie dezorganizată. Toți vecinii știu despre tatăl ei că este „prieten” cu paharul. Ca o ironie, mama fetiței a plecat de acasă din cauza bătăilor și injuriilor pe care le primea de la soțul ei.

„Veronica a avut parte numai de dezamăgiri din partea celor care i-au dat viață și în momentul de față simte că nu mai există nimeni pe lume căruia să îi pese de ea, nimeni pe care să se poată baza”, povestește Andreea.

Cazul Veronicăi nu se oprește doar la bătăi și amenințări. Veronica este unul dintre copiii care, din cauza comportamentului și cerințelor părinților, nu mai merge la școală. Tatăl ei i-a interzis acest lucru, iar explicația lui pentru asta a fost tranșantă: fetița nu este îndeajuns de deșteaptă ca să devină cineva.

„Îmi tot repetă faptul că îi este rușine cu mine, că îl fac de râs…dar eu nu am înțeles cu ce am greșit. Am renunțat la școala pentru el, pentru că nu mi-a permis să mă mai duc. Mi-a spus că nu îmi folosește la nimic școala…oricum nu sunt îndeajuns de deșteaptă ca să devin cineva”, i-a spus Veronica psihologului.

Cazurile Irinei și Veronicăi au ajuns în atența Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.  Dacă situația Irinei pare să se fi rezolvat și tatăl ei a înțeles că greșește și a promis să se poarte altfel cu fiica lui, Veronica este acum într-un adăpost, consiliată psihologic și, în cazul ei, cel mai probabil se va institui o măsură de protecție specială.

„Școala este o lume în care îmi imaginez că sunt un cavaler și trebuie să mă apăr de inamici”

Dramele copiilor nu pornesc totdeauna din familie. Așa cum arată și un studiu recent al Salvați Copiii, în școlile din România un fenomen tot mai frecvent este acela de bullying. Foarte mulți copii sunt excluși din cercul de colegi, sunt bătuți, înjurați sau amenințați de colegii de clasă.

„Fiecare zi petrecută la școală este o provocare. Școala reprezintă pentru mine o altă lume. O lume în care îmi imaginez că sunt un cavaler și trebuie să mă apăr de inamici. Când sunt la școală, parcă nu mai sunt eu. Devin altcineva…”. i-a spus Lucian Ioanei, asistent social. 

La 16 ani, pe Lucian îl lovesc zi de zi cuvintele urâte venite din partea colegilor lui. El este pentru ei un „gunoi de om”, un „retardat mintal”, un „țigan împuțit”. Primește mesaje de amenințare atât prin telefon, cât și pe Facebook.

„La început mi-a fost greu și eram foarte stresat. Astfel, am acumulat foarte multe absențe, am luat note foarte mici și am rămas repetent”, i-a povestit Lucian asistentului social.

Părinții lui Lucian cunosc situația. Băiatul a fost de multe ori și la ședințe de consiliere în cadrul liceului. Dirigintele și directorul știu despre suferința băiatului. Și totuși, lui îi este teamă. A apelat la asistenții de la Telefonul Copilului doar pentru că voia să stea de vorbă cu cineva, să simtă că este înțeles și de altcineva în afară de părinții lui. Nu a vrut ca situația lui să ajungă la instituțiile abilitate. A ales să-și ignore colegii și a spus că, în ultimul timp, a reușit să scape de calvar prin ignoranță.

Ana, fetița care-și dorește să o asculte cineva

„Sunt singură acasă și mă plictisesc. Aveți timp să vorbiți și cu mine?”

Asta voia Ana, o fetiță de 11 ani care a sunat la Telefonul Copilului. A dat de Roxana, asistentul social care poveștește că, la o vârstă atât de fragedă, copila a citit deja romane precum „Moromeții”, „Enigma Otiliei”, „La Medeleni” sau „Ion”. S-a refugiat în paginile cărților pentru că acolo simțea că găsește pe cineva care să-i vorbească și cu căruia să-i vorbească la rândul ei.

Părinții Anei sunt medici chirurgi și sunt mai tot timpul plecați de acasă, „ocupați să salveze vieți”, după cum spune chiar fetița.

„Înainte eram supărată pe ei pentru că nu aveau timp să stea și cu mine, dar acum nu mai sunt. Să vă povestesc de ce nu mai sunt supărată pe ei acum. În fiecare duminică, eu împreună cu părinții mei facem ceva împreună: mergem la cofetărie unde mâncăm o prăjitură sau mergem în oraș și mâncăm pizza sau mergem și ne plimbăm prin parc. Dar să vă povestesc… Într-o duminică, am ieșit să ne plimbăm prin parc. Acolo, ne-am întâlnit cu un băiețel, care era cu mama lui. Când ne-au văzut, s-au bucurat și au venit la mama pentru a-i mulțumi din nou, pentru că datorită ei acel băiat era acum sănătos. Acel copil a fost operat de mama mea și salvat de mama mea”, i-a spus Ana asistentului social.

Privirea acelui copil a făcut-o pe Ana să-și dea seama că părinții ei nu sunt niște oameni răi și că, suferința ei înseamnă o viață pentru alți oameni. „Am văzut atunci fericirea de pe chipul mamei acelui băiețel și, totodată, fericirea acelui băiețel pentru că acum era sănătos. În acel moment, am înțeles faptul că părinții mei salvează vieți atunci când nu sunt alături de mine”, a povestit Ana.

Fetița i-a spus asistentului social că atunci când va fi mare, vrea să devină și ea un chirurg la fel de bun ca părinții ei. Ana este exemplul de copil care suferă, dar pentru care suferința s-a transformat într-o lecție de viață.

„Ana ne-a dat o lecție de viață. Un copil de 11 ani a învățat să se bucure pentru că datorită parinților săi acel copil din parc și mulți alți pacienți se bucură acum de ceea ce le oferă viața, deși petrec foarte puțin timp cu ea. A învățat să fie altruistă cu persoane necunoscute. Se bucură să împartă cu aceștia persoanele cele mai dragi: parinții ei”, spune Roxana, asistentul social care a preluat cazul Anei.

Cazurile celor patru copii sunt unele cu final fericit. Ei se numără printre cei care știu că există oameni care îi pot ajuta și au avut curajul să apeleze la aceste servicii de specialitate. Poveștile pe care le aud asistenții sociali și psihologii care preiau cazurile sunt, de cele mai multe ori, șocante și necesită intervenția imediată a Direcțiilor pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.

„Paleta de cazuri cu care ne confruntăm este extrem de diversă. Copiii și adolescenții ne contactează în principal pentru a beneficia de consiliere psihologică: fie că este vorba despre relaționarea deficitară cu părinții, violența în familie, încălcarea dreptului la educație, exploatarea prin muncă, trafic de minori, abuz sexual, traume suferite în urma divorțului parinților, probleme sentimentale, iar acestea sunt doar câteva dintre situațiile în care ei aleg să apeleze la sprijinul nostru”, a explicat pentru Gândul Cătălina Surcel, director executiv al Asociației „Telefonul Copilului”.

Situațiile copiilor abuzați care ajung în atenția organismelor abilitate sunt cele cu final fericit, însă dincolo de acestea, alte sute de mii de copii sunt victime ale violenței în familie și-și trăiesc drama fără să vorbească despre ea și fără să fie ajutați. 

Harta abuzurilor asupra copiilor

În țara noastră, doi copii sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră. Gândul a scris la începutul lui 2016 că potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, doar în primele șase luni ale anului trecut, au fost înregistrate 6.736 astfel de cazuri, dintre care 1.555 s-au soluționat prin integrarea copiilor în sistemul de plasament de stat sau privat. Numărul este în creștere de la an la an. Comparativ cu aceeași perioadă, în 2014 vorbeam despre 6.454 de cazuri, în timp ce în 2013 și 2012 numărul acestor situații cobora sub 6.000. Cele mai frecvente situații de încălcare a drepturilor copilului în cadrul familiei sunt neglijarea, abuzul emoțional și abuzul abuzul fizic. Acestora li se adaugă cazurile de exploatare sexuală, prin muncă sau în vederea comiterii unei infracțiuni.

Din total, 6.248 de copii au fost victimele abuzurilor în cadrul familiei. Restul au fost abuzați de asistenții maternali, în instituțiile de plasament sau în instituțiile de învățământ.  În ceea ce privește modalitățile de abuz, peste 4.800 dintre copii au avut de suferit din cauza neglijenței părinților, urmați de cei care au suferit abuzuri emoționale și fizice.

În ceea ce privește categoriile de vârstă, cele mai multe abuzuri s-au produs în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, în număr de 1.485 și cei cu vârste curprinse între 3 și 6 ani, în număr de 1.443. Cele mai puține abuzuri în ceea ce privește minorii s-au întâlnit în cazul copiilor cu vârsta mai mică de un an (515).

Constanța, pe primul loc în topul județelor în ceea ce privește abuzurile asupra copiilor

În ceea ce privește cazurile de abuzuri, neglijare și exploatare a copiilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a publicat o statistică pe regiuni georgrafice, în care conduce regiunea sud-est, adică județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea, cu 1.710 cazuri de abuzuri asupra copiilor. Pe locul al doilea se situează regiunea nord-est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) cu 1.266 de cazuri, iar pe locul al treilea regiunea centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) cu 815 situații de abuz.

Cele mai multe cazuri au fost semnalate și confirmate în județul Constanța, 835, urmat de Prahova, cu 352 și Dolj cu 344 de cazuri. La polul opus, se situează județele Covasna, Bihor și Vâlcea, unde s-au înregistrat 8, 16, respectiv 20 de semnalări confimate ale abuzurilor asupra copiilor.