Macovei: Decizia CCR privind interceptările nu este clară pe tema retroactivității, va crea haos
„Eu sunt pentru a duce acest suport tehnic la Parchete și a-l face procurorii. (…) Mă bucur că doamna Prună (ministrul Justiției – n.r.) a obținut asta, suplimentarea la DNA care avea oricum, dar nu număr suficient, a obținut 40 de lucrători de poliție judiciară la DIICOT și încă 40 pe Ministerul Public care vor lucra să acopre toată țara”, a spus Macovei la B1 TV.
Fostul ministru a punctat că problema ține de felul în care se face trecerea de la SRI la Ministerul Public, având în vedere că nu poate fi realizat într-o perioadă scurtă de timp.
„Se poate schimba, sunt țări în care este așa, sunt țări în care este altfel – interceptările sunt la procurori. Problema este cum se face această trecere. Sunt pentru a avea aceste sisteme de interceptări, adică suportul tehnic de interceptare, de înregistrare ambientală să fie la procurori. Singura problemă este că asta nu se poate face peste noapte și cu niște dispoziții care retroactivează și care ridică semne de întrebare cu privire la soarta dosarelor în curs”, a atenționat Monica Macovei.
Fostul ministru a afirmat, de asemenea, că decizia CCR pe tema interceptărilor nu este clară pe tema retroactivității și duce la interpretări diferite în rândul judecătorilor, creând haos în Justiție.
„Interpretarea diferită a unei decizii a Curții Constituționale care nu e clară cu retroactivarea crează un haos în justiție sau crează interpretări diferite și soluțiile vor fi diferite. Fiecare judecător va decide, or exact previzibilitatea justiției este un exemplu de drept al omului pentru că omul are dreptul la o justiție previzibilă, nu la loterie. Depinde la ce judecător nimeresc”, a subliniat Macovei.
Ea s-a referit la interpretarea unuia dintre membrii Curții Constituționale, Daniel Morar, potrivit căruia interceptările care au trecut de camera preliminară rămân legale. De asemenea, Monica Macovei a amintit și de interpretarea dată de judecătorul Cristi Dănileț, care consideră legale toate interceptările făcute până acum de SRI pentru că au fost efectuate în baza unei legi care nu era încă declarată neconstituțională, însă problema este la mandatele aflate în curs, care nu mai sunt valabile din momentul publicării deciziei CCR.
Ea a mai susținut că serviciile nu fac niciodată urmărire penală, SRI asigurând de ani de zile doar suportul tehnic. Implicarea SRI a început după identificarea în strategia de siguranță națională a corupției ca pericol la siguranța națională, a adăugat Macovei, dând exemplul Ucrainei, care a fost „foarte ușor de cucerit find coruptă”.