Mădălin Dumitru, fostul director de infrastructură în Primăria Capitalei, trimis în judecată de DNA

Mădălin Dumitru, fostul director de infrastructură în Primăria Capitalei, trimis în judecată de DNA
Publicat: 19/12/2014, 16:40

Mădălin Dumitru, aflat în arest, este acuzat de: luare de mită, trafic de influență (șase infracțiuni), efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția, participație improprie la delapidare, în formă continuată, abuz în serviciu, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de spălare de bani și fals în declarații (trei acte materiale).

Potrivit procurorilor, Dumitru, în calitate de director al DGISP – funcționar public cu atribuție de conducere în cadrul autorității publice locale, deși avea obligația de a-și declara averea, în condițiile prevăzute de lege, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 – 2013.

Astfel acesta, în declarația de avere din data de 04.11.2008, nu a menționat venituri în sumă de 150.000 de euro obținute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafață de 217 metri pătrați din București. De asemenea, în declarația de avere din data de 04.11.2010 nu a trecut venituri în sumă de 90.200 lei obținute din cesionarea părților sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În declarația de avere din data de 10.06.2013, nu a declarat veniturile obținute din închirierea unui imobil situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov (5.500 euro pentru anul 2012, 11.100 euro pentru ianuarie – iulie 2013). În aceeași declarație de avere, inculpatul a declarat, în fals, venituri în sumă de 500.000 lei și 150.000 euro obținute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare – cumpărare și nu a declarat opt ceasuri (Longines, Mont Blanc etc.).

După numirea în funcția de director al DGISP din cadrul primăriei municipiului București, inculpatul Mădălin Dumitru a continuat să efectueze acte de administrare a societăților SC Precon SRL și SC Magistral SRL, atât în mod direct, cât și prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora, mai notează procurorii. Astfel, Dumitru era cel care stabilea strategia de dezvoltare a societăților indicând administratorului/directorului general proiectele ce trebuie dezvoltate, oportunitățile de afaceri, termenii ofertelor și termenii contractelor încheiate de cele două societăți, precum și ordinea de prioritate a plăților. Anchetatorii au mai stabilit că Mădălin Dumitru identifica posibilii clienți ai societăților, discuta cu aceștia, le solicita întâlniri cu persoane din conducerea celor două societăți, însoțea clienții la sediul societăților pe care le administra în fapt.

Ca urmare a exercitării acestor activități incompatibile cu funcția, el a obținut foloase materiale necuvenite de 48.000 lei, ridicați din casieria SC Precon SRL de către administrator, la solicitarea lui Dumitru și depusă într-un cont indicat. La această sumă s-au adăugat costurile suportate de SC Precon SRL pentru angajarea unui șofer personal, respectiv retribuția acestuia, costurile suportate de SC Precon SRL pentru asigurarea folosinței mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreținere) – autoturismul marca Chrysler Grand Voyager; autoturism marca Audi A5, autoturismul marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el și fiul său. Procurorii au mai stabilit că au fost obținute foloase și pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20 octombrie 2010 – 16 mai 2013 (213.900 lei) și costurile aferente asigurării folosinței mai multor autoturisme.

Dumitru mai este acuzat că, în perioada 2009 – 2014, în calitate de director general în cadrul DGISP, președinte al comisiilor de evaluare și președinte al comisiei de recepție a lucrărilor, a pretins și primit, de la o societate comercială, foloase necuvenite de peste 9.200 de lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparații/renovare/instalații, materialele necesare și obiecte electrocasnice pentru a-și exercita influența în vederea atribuirii, derularea în bune condiții a contractelor și pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

În aceeași calitate, Dumitru, prin recepționarea unor lucrări neefectuate la obiectivul „Refacerea și consolidarea structurii de rezistență a Pasajului denivelat suprateran Băneasa” a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA. Firma care a realizat lucrările a încasat această sumă de bani nelegal și a beneficat în plus de constatarea finalizării lucrărilor și neaplicarea unor sancțiuni contractuale. Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate, de 372.636 de lei fără TVA, a fost recuperat integral.

În aceeași perioadă, fostul director a primit de la reprezentantul unei societăți comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6 și suma de 20.000 lei, în vederea obținerii, pentru acesta, de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăților la timp. Pentru același motiv, el a mai primit de la reprezentanții a două societăți comerciale foloase necuvenite în valoare de 68.000 de euro, precum și subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa și suportarea lucrărilor efectuate, în valoare de 49.600 de lei, la imobilele familiei, mai spun procurorii.

Pentru a ascunde proveniența sumelor de bani primite ca urmare a traficului de influență exercitat, Dumitru a solicitat întocmirea unui contract ce atestă, în mod nereal, existența unui raport comercial între două societăți comerciale. Pentru a justifica presupusele relații comerciale, facturile fiscale au fost emise de una dintre firme către cealaltă, contravaloarea fiind achitată de una din societăți, deși beneficiarul real al lucrărilor este Mădălin Dumitru.

De asemenea, pentru derularea în bune condiții a contractelor încheiate cu Primăria Municipiului București, la solicitarea lui Dumitru, o societate comercială a încheiat contracte cu firmele pe care acesta le administra în fapt și a efectuat plăți nedatorate către acestea, arată procurorii.

Pentru a disimula proveniența și beneficiarul banilor, Mădălin Dumitru a determinat două persoane să întocmească documente prin care să creeze un circuit fictiv al banilor.

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Mădălin Dumitru este arestat preventiv din 19 iunie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New...