Mădălina Mezei, fosta directoare a Tarom acuză: Singura legătură a ministrului Cuc cu aeronavele era când le număra pe cer la Giurgiu / Cuc reacționează: Nu am cerut oprirea zborurilor, sunt victima unui scenariu
Fosta șefă TAROM reacționează: Singura legătură a ministrului Cuc cu aeronavele era când le număra pe cer la Giurgiu
Fostul director general al TAROM, Mădălina Mezei, l-a acuzat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, că nu are nicio competență în aviație, precizând că „singura lui legătură cu aeronavele era atunci când le număra pe cer, la Giurgiu”.
Cuc reacționează: Nu am cerut oprirea zborurilor, sunt victima unui scenariu
Ministul demis al Transporturilor Răzvan Cuc a negat vineri că i-ar fi cerut fosteri directoare Mădălina Mezei să oprească zborurile cu parlamentari și pune demersul pe seama intereselor acesteia și a familiei fostei directoare.
Ministrul a admis că a cerut lista palamentarilor care zburau cu avioanele Tarom, dar spune că a făcut acest lucru pentru a se convinge că aceștia sunt în regulă. În declarația sa ministrul a insistat asipra activității fostei directoare, căreia i-a reproșat incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în Tarom.
Știre inițială
Mădălina Mezei a spus că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să rețină aeronavele Tarom la sol în ziua moțiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale și a adăugat că îi va face plângere penală. Cuc a răspuns, pe Facebook, că sunt minciuni aruncate pe piață.
Fostul director Tarom a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamentari trebuiau să vină din țară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să rețină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.
Consiliul de Administrație al Tarom a precizat, într-un comunicat de presă, că în ședința din dată de 15 octombrie, a analizat activitatea directorului general și a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei, că nu a reușit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligații care ii reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat și că a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier.
Mădălina Mezei a fost numită la șefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce același Consiliu de Administrație îi prelungise contractul de management cu două luni. Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an.
Răzvan Cuc i-ar fi cerut inițial Mădălinei Mezei să oprească cinci curse interne
Răzvan Cuc i-a cerut inițial Mădălinei Mezei să oprească cinci curse interne și să identifice parlamentarii care s-ar fi aflat la bord, a declarat fosta directoare a Tarom, la conferința de presă de vineri.
Cele cinci curse erau din Timișoara, două curse, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, a precizat Mezei. „I-am răspuns că așa ceva este imposibil, pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi, acești piloți, indiferent de ce le-aș fi spus eu, nu ar fi făcut niciodată așa ceva. Și evident eu nu aș fi putut să cer așa ceva subordonaților companiei”.
Fosta directoare a spus că solicitarea a fost făcută cu două zile înainte de votul moțiunii și i-a spus ministrului Răzvan Cuc că oprirea curselor nu este în atribuțiile ei. „Mi-a cerut domnul ministru să identific senatorii și deputații aflați la bord. I-am arătat, după care a zis că mă contactează a două zi să îmi spună finalul deciziei dumnealui. Bineînțeles în acea seară, vă dați seama, am fost afectată puternic emoțional. M-am gândit cum să fac, cum să îi demontez planul, cum să îi spun că așa ceva nu este posibil pentru că era vorba de proiectul Tarom care risca să fie oprit. A două zi domnul ministru m-a chemat și mi-a spus că trebuie să anulăm una dintre curse și că să procedez în sensul asta. Și atunci i-am spus că din păcate asta nu stă în puterea mea. Direcția de zbor este condusă de domnul Susanu, care este post holder, și nu am nicio autoritatea asupra lor. Dumnealui a confundat mandatul meu în ceea ce privește atribuțiile. După care mi-a spus dacă nu pot să îl opresc tehnic, și am zis: „Domnule, am venit să restructurez compania, cum aș putea eu să vin, chiar eu managerul general, să spun directorului tehnic să saboteze propria operare? N-am cum să fac acest lucru”, a spus Mezei.
Mezei i-a spus ministrușui că nu poate opri cursele și Răzvan Cucu a încercat să găsească alte soluții. „Am contactat serviciul nostru de Operațional Control Center, care se ocupă de planificarea aeronavelor la zbor, m-am asigurat că nu este nicio problema pe cursele de Baia Mare – Satu Mare, am sunat directorul operațional, aici de față, l-am rugat de asemenea să aibă grijă să nu aibă nici cea mai mică întârziere pe această cursa. Am sunat directorul tehnic și i-am spus să aibă grijă să nu se întâmple nimic de genul asta. Și am sunat și comandatul cursei, pe care am încercat să-l previn că dacă cumva va proceda în vreun sens de genul asta, toată lumea știe, va fi direct responsabil pentru că este o inițiativa în defavoarea companiei”, a adăugat fosta directoare.
Mădălina Mezei a spus că a fost chemată de procurorii DNA în calitate de martor în baza unui dosar deschis pentru Ministerul Transporturilor, care are în vedere abuzul în serviciu.
Mezei a precizat și contextul în care a ajuns director general TAROM. „Ultimul meu scop este să fac un scandal mediatic din compania TAROM. În 20 iunie mi-am început mandatul interimar de director general TAROM, la solicitarea domnului ministru Cuc. M-a sunat, m-a chemat să discutăm și m-a rugat să rămân pentru a prelua poziția de director general TAROM, și în vederea eficientizării după un plan coerent, care să permită o accesare de finanțare pe baza unui ajutor de stat. A început foarte bine relația de colaborare cu domnul Cuc, în sensul că eu l-am întrebat ce așteaptă de la mine și că dacă ne înțelegem și avem viziuni similare o să rămân în această funcție, dacă nu, mă voi retrage, pentru că din punctul meu de vedere dacă nu corespundem nu pute să deblocăm proiectul. Și domnul Cuc mi-a zis atât: „Doamnă, eu vreau să salvez TAROM-ul și mă bazez pe dumneavoastră. Așa a început colaborarea cu domnul Cuc”, a spus Mezei.
În legătură cu demiterea sa, Mădălina Mezei spune că a fost sunată de președintele Consiliului de Administrație. „Am fost sunată de președintele Consiliului de Administrație, domnul Neacșa, în jur de ora 19:00, să mă informeze că Consiliul de Administrație mi-a analizat activitatea și au hotărât în unanimitate, fără doamna Cuzmanovici, dar dumneaei dăduse mandat, nu fusese încă revocată din funcție, că mă vor destitui și mă vor înlocui cu domnul Gvinda. Am cerut domnului Neacșa explicații în ce sens s-a ajuns la această decizie. Dumnealui mi-a spus că s-a analizat activitatea mea și o să primesc în procesul verbal toată justificarea…Eu am venit la companie, am vorbit cu domnul director general Gvinda și i-am spus că intenționăm să intru în Consiliul de Administrație, era convocatorul meu, avea mai multe puncte pe ordinea de zi, puncte de importantă vitală pentru companie și că aș fi vrut să le susțin pentru că erau promovate de mine. Și domnul Gvinda mi-am spus atunci că nu are nimic împotriva, însă a informat probabil Ministerul și mi s-a blocat accesul. Ulterior l-am sunat pe domnul Neacșa, l-am rugat să mă primească în Consiliul de Administrație. Dumnealui s-a arătat surprins și a spus că nu am nicio calitate, după care a spus că mă va recontacta, ca să mă cheme la o întâlnire la el în birou, pentru că în calitatea aceea pot să discut cu el. Ca să vedem față în față, ochi în ochi care a fost, de fapt, substratul acestei schimbări”.
Foto: Mădălina Mezei / Facebook