Prima pagină » Știri » MAE: Celulă de criză interinstituțională după ce o navă ar fi fost atacată de pirați

MAE: Celulă de criză interinstituțională după ce o navă ar fi fost atacată de pirați

MAE: Celulă de criză interinstituțională după ce o navă ar fi fost atacată de pirați
MAE: Celulă de criză interinstituțională după ce o navă ar fi fost atacată de pirați / Sursă Foto: Pixabay

MAE transmite că va constitui o celulă de criză interinstituțională în cazul unei nave care ar fi fost atacată de pirați în Togo și mai mulți membri ai echipajului, printre care și un român, ar fi fost răpiți.

Nava ar fi fost atacată de pirați în Togo

Cu privire la informațiile din mass media internațională privind un incident produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos și care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care și un cetățean român, Ministerul Afacerilor Externe precizează că. din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a fost deja convocată, în regim de urgență, Celula de criză interinstituțională.

Celula a fost convocată în vederea inițierii demersurilor necesare pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor răpite și întreprinderea acțiunilor specifice în astfel de cazuri.

„De asemenea, MAE menține legătura atât cu armatorul/angajatorul cetățeanului român în cauză, cât și cu Sindicatul Liber al Navigatorilor pentru alte informații relevante în acest context”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Conform maritimebulletin.net, nava ar fi fost atacată de pirați și patru membri ai echipajului, între care un român, ar fi fost răpiți.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și